AcasăEvenimentSportValentina Ardean Elisei şi-a prelungit contractul cu HCM Baia Mare pentru încă...

Valentina Ardean Elisei şi-a prelungit contractul cu HCM Baia Mare pentru încă doi ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

În 27 ianuarie 2014, HCM Baia Mare anunţa semnarea unui contract pe o perioadă de un an şi jumătate cu Valentina Ardean Elisei. La distanţă de un an, extrema stângă şi-a prelungit contractul cu campioana României, semnând o înţelegere pe încă doi ani, până în vara lui 2017. „La HCM Baia Mare mă simt ca în familie”, explică jucătoarea.

„Mă simt foarte bine la HCM, o echipă care doreşte performanţă la cel mai înalt nivel. Asta îmi doresc şi eu şi ştiu că este un deziderat realizabil aici. Mă simt foarte bine făcând parte din colectivul HCM: suntem cu adevărat o echipă şi asta contează enorm. Am nişte colege extraordinare şi atmosfera în vestiar este una foarte bună. Mă simt foarte bine şi în Baia Mare, am dat de nişte oameni nemaipomeniţi. Publicul e superb, ne susţine de fiecare dată, la meciurile de acasă şi din deplasare deopotrivă. Este important că suporterii ne-au rămas alături şi când am avut momente de cădere, ne-au susţinut în continuare, împingându-ne efectiv de la spate”, a înşirat „Alice” doar câteva dintre motivele pentru care să meargă mai departe în carieră cu HCM Baia Mare i s-a părut cel mai firesc lucru cu putinţă.

Venirea Valentinei Ardean Elisei în ianuarie 2014 a fost primită cu căldură de suporterii HCM-ului, aceştia fiind cuceriţi imediat de dăruirea cu care handbalista joacă fiecare meci, de modul în care îşi încurajează coechipierele în permanenţă să lupte până în ultimul minut de joc şi până la ultima picătură de energie, de modul cald în care are un zâmbet de oferit fiecărui iubitor de handbal. Nimic întâmplător, aşadar, în desemnarea ei în vara lui 2014 drept căpitan al campioanei României, pentru ca – la finalul anului – să fie considerată cea mai bună jucătoare a HCM-ului în 2014. „Pentru mine este o onoare foarte mare să fiu căpitanul acestei echipe. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi au decis să fiu eu căpitanul HCM-ului, aşa cum le mulţumesc tuturor celor care,  în ianuarie anul trecut, au crezut în mine şi m-au chemat la această echipă!”, spune Valentina Ardean Elisei, adăugând: „Este o mare responsabilitate totodată să fiu căpitanul echipei din Baia Mare, încerc să-i fac faţă cu brio”.

În primul ei sezon de Liga Campionilor pentru HCM, a fost principala marcatoare a băimărencelor, înscriind 21 de goluri. „Din Liga Campionilor vine pentru mine cel mai trist meci pe care l-am jucat pentru HCM şi este vorba despre partida cu Metz Handball disputată în Baia Mare. Regret că am pierdut acel joc, regret că am fost nevoite să mergem în grupele principale fără niciun punct”, mărturiseşte căpitanul băimărencelor.

De şase ori a devenit campioană cu Oltchim (2007-2012), cu toate acestea, „Alice” mărturiseşte că titlul cucerit cu HCM anul trecut îi este foarte drag: „Am fost foarte fericită să devin campioana României cu HCM Baia Mare. Au fost multe victorii frumoase pe care le-am obţinut cu această echipă şi fiecare în parte pentru mine a însemnat ceva şi mi-a fost drag fiecare succes”.

Originară din Focşani, Valentina Ardean Elisei are un palmares impresionant atât cu echipele de club, cât şi cu naţionala României. Spicuim. Are şapte titluri de campioană naţională a României (2007-2012, 2014, primele cu Oltchim, cel mai recent cu HCM Baia Mare). A câştigat Cupa Cupelor şi Supercupa Europei (în 2007, cu Oltchim) şi Challenge Cup (în 2002, cu Universitatea Remin Deva). A jucat, de asemenea, o finală de Liga Campionilor (în 2010, cu gruparea vâlceană).

La nivelul naţionalei, a devenit vicecampioană mondială în 2005, fiind cotată cea mai bună extremă stânga din lume. A câştigat o medalie de bronz la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (în 2010) şi un loc 5 la Campionatul European din Macedonia (în 2008), când a fost inclusă în „All Star Team”, fiind cea mai bună extremă stânga. Mai are în palmares, cu naţionala de tineret, un titlu de campioană europeană câştigat în 2000.

La prelungirea contractului cu HCM Baia Mare, Valentina Ardean Elisei a transmis suporterilor un mesaj: „Vă mulţumesc pentru modul în care iubiţi HCM Baia Mare. Ne dorim să nu vă schimbaţi niciodată şi să continuaţi să trăiţi împreună cu noi atât bucuriile, cât şi clipele mai delicate din viaţa acestei echipe!”

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA