AcasăAlteleEconomicUTIL - Un nou regim de taxare în Italia permite reducerea impozitului...

UTIL – Un nou regim de taxare în Italia permite reducerea impozitului pe salariu

spot_img

DISTRIBUIȚI

UTIL Românii care se mută în Italia pot beneficia de un regim de taxare care le permite reducerea impozitelor pe salariu cu 30%, recent introdus în legislația italiană.

UTIL Noul sistem fiscal vizează persoanele cu calificare înaltă, care au trăit într-o țară străină, inclusiv România, dar își mută rezidența fiscală în Italia.

Noul regim fiscal introdus în legislația italiană este adresat persoanelor ce provin din spațiul comunitar, dar și din cel extracomunitar, ce îndeplinesc anumite condiții specifice și care își schimbă domiciliul și rezidența fiscală în Italia. În baza noilor reguli, aceste persoane pot primi un statut de specialist, care le dă dreptul de a-și reduce baza de calcul a impozitului pe salariu cu 30%, astfel încât doar 70% din venituri să fie impozitate.

Categorii de persoane eligibile

Cetățenii ce provin din spațiul UE, dar și din afara lui, care îndeplinesc următoarele condiții, pot solicita aplicarea noului regim fiscal:

– devin rezidenți fiscali în Italia;

– nu sunt rezidenți fiscali în Italia timp de cinci ani inainte de a deveni rezidenți în Italia;

– se angajează să păstreze rezidența fiscală italiană pentru următorii doi ani;

– desfășoară o activitate lucrativă în Italia pentru o perioadă mai mare de 183 de zile în fiecare an fiscal;

– dețin o poziție de conducere sau sunt angajați cu înaltă specializare;

– au contract de muncă cu un angajator cu rezidență fiscală în Italia sau cu o companie care aparține aceluiași grup din care face parte și compania cu rezidență fiscală în Italia.

Beneficii ale noului regim de taxe

Venitul impozabil, produs în Italia, al persoanelor ce utilizează acest nou regim fiscal este redus la 70% din venitul total obținut în anul schimbării rezidenței și în următorii patru ani.

Cum puteți să beneficiați de acest regim fiscal

Pentru a putea beneficia de acest nou regim fiscal, trebuie să îndepliniți condițiile precizate mai sus și să vă angajați la păstrarea rezidenței fiscale timp de doi ani. Dacă nu îndepliniți această condiție menționată anterior, veți pierde beneficiile obținute și se vor aplica penalizări.

Aceste beneficii pot fi obținute direct prin depunerea unei cereri la angajator, astfel aplicându-se reținerea la sursă, sau prin solicitarea ulterioară a rambursării diferenței de impozit.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA