US OPEN Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, joi, cu scorul de 2-6, 6-4, 3-6, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în sferturile de finală ale US Open, după două ore şi 15 minute de joc.
Halep îşi amână câştigarea primului Grand Slam din carieră, însă evoluţia ei de la acest turneu îi oferă speranţe pentru acest vis. Jocul româncei a înregistrat un progres semnificativ în această vară, dar Serena Williams rămâne încă o nucă tare de spart.
Pe arena Arthur Ashe, Simona Halep a oferit momente de tenis entuziasmant, mai ales în setul al doilea. Williams a fost din nou o maşină de servit aşi (18), iar jocul ei la fileu a fost imbatabil. Pusă să alerge şi să lovească din spatele terenului, Williams devine o jucătoare normală. Din nefericire, jucătoarea română nu a reuşit decât într-un set să o coboare printre pământence.
Simona Halep a început în forţă toate cele patru meciuri disputate anterior la US Open. Cu Serena Williams, ea a fost pusă pentru prima dată în mare dificultate în startul întâlnirii. Americanca a făcut 3-0 în şase minute, cu break în game-ul al doilea, cu cinci aşi şi cu şapte lovituri direct câştigătoare.
Nivelul jocul liderului WTA a mai scăzut apoi, şi pe fondul unui serviciu cu mult efect al româncei, dar şi pe cel al mingilor trimise mai în adâncime. Halep a mişcat-o mai mult pe adversară, care nu a mai lovit din poziţii comode şi rezultatele au început să apară pe tabelă. Fără să facă puncte cu lovituri direct câştigătoare (prima a reuşit-o în game-ul al şaselea), doar din greşelile neforţate ale Serenei Williams, românca s-a apropiat la 2-3. Game-ul al cincilea a fost primul pierdut de Williams pe propriul serviciul la acest turneu, din 38 jucate.
La acest scor, a urmat un joc lung, de aproape zece minute, în care Halep a avut şansele ei de a egala. Şi-a cedat serviciul însă cu o dublă greşeală şi soarta setului nu a mai putut fi schimbată, 6-2, pentru Serena în 33 de minute.
În setul al doilea, jocul Simonei Halep s-a transformat radical. Ea a reuşit să lungească schimburile de mingi, să găsească unghiuri imposibile şi să continue translaţia adversarei dintr-o parte în alta a terenului. Obligată să lovească din alergare, Williams nu a mai reuşit să puncteze cu uşurinţă şi numai serviciul a mai ţinut-o în viaţă.
După ce a fost condusă cu 1-0, românca a salvat şapte mingi de break şi a revenit de la 0-40. A egalat, apoi a reuşit un nou break, deşi Williams a servit trei aşi consecutiv de la 15-40. Românca a gestionat avantajul până la 5-4 şi a ratat o minge de set pe serviciul rivalei. La acest scor, cele două jucătoare au disputat cel mai lung game al meciului, peste 12 minute. Cinci mingi de break a salvat Halep, care a fructificat a patra şansă de set în acest ghem, a cincea în total, impunându-se cu 6-4, după alte 65 de minute.
În decisiv, ele au mers cu serviciul până la 2-1 pentru Williams, când a reuşit break-ul. A fost rândul jucătoarei americane să gestioneze avantajul până la final şi a câştigat cu 6-3, după alte 36 de minute.
„Ştiam că pot reveni la un nivel mai bun în setul decisiv, dar Simona şi-a ridicat nivelul în actul secund. A făcut ce trebuia să facă, să lupte pentru fiecare minge. Ştiam că dacă sunt pozitivă, pot câştiga. A fost frustrant că am ratat multe mingi de break în setul 2, dar am făcut tot posibilul ca acest lucru să nu mă demoralizeze. Îmi prinde acest meci de trei seturi.
Nu am apucat să mă pregătesc prea mult înaintea acestui turneu, dar mă bucur că am ajuns în semifinale. Am probleme la umăr”, a spus Serena, la finalul meciului cu Simona Halep.
În semifinale, Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia. Calificarea în sferturi este recompensată la US Open cu un premiu de 450.000 de dolari şi cu 430 de puncte WTA. La ediţia precedentă a US Open, Halep a ajuns în penultimul act a competiţiei. (digisport.ro)