În cele şase luni de mandat, Achim Irimescu a reuşit să iasă în evidenţă în două scandaluri. Acesta a fost criticat pentru afirmaţiile despre producătorul de lactate Brădet, despre care a spus că ar fi sursa infectării copiilor din Argeş cu bacteria E.coli. Ulterior, acesta a făcut senzaţie cu o declaraţie în care susţinea că, în ultimii 5 ani, din România au ieşit „cu camionul” 35 de miliarde de euro.
Potrivit unor surse, locul lui Achim Irimescu la Ministerul Agriculturii ar urma să fie luat de Sorin Chelmu, actualul secretar general al Guvernului, care a mai deţinut funcţiile de secretar general în Ministerul Agriculturii şi la Departamentul pentru IMM în Guvernul Ponta IV. Acesta a fost audiat la DNA în luna februarie, „într-un dosar al unei rude”, potrivit propriei declaraţii.