În această după-amiază, la ora 18:40, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus haotic pe b-dul Independenței. Întrucât conducatorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar, polițiștii au pornit în urmărirea sa, pe DN 1C.
”În timpul urmăririi, una dintre persoanele aflate în autoturism ar fi aruncat pe geam o trusă medicală, care conținea și o armă. Aceasta a fost ridicată de polițiști în vederea expertizării. În orașul Tăuții-Măgherăuș, conducătorul auto și un pasager au fost somați și ulterior încătușați. Verificările efectuate au relevat că șoferul este un bărbat de 44 ani, din județul Satu Mare. Testarea acestuia cu aparatul etilometru a indicat concentrația de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IPJ Maramureș.
Polițiștii sunt în continuare la fața locului și desfășoară activități specifice pentru documentarea stării de fapt, urmând ca în funcție de cele constatate să dispună măsuri legale.