Scene nebunești au avut loc azi-noapte pe străzile din Baia Mare. Șoferul unui autoturism marca Audi i-a pus pe jar pe polițiști.
Potrivit primelor informații, toată povestea ar fi început în parcarea complexului Maramureșul. Polițiștii i-au solicitat unui șofer în vârstă de aproximativ 36 de ani să le prezinte actele, urmând a fi supus, ulterior, alcooltestului. Bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că intră puțin în mașină pentru a-și lua actele, doar că imediat ce s-a văzut în autoturism acesta a demarat în trombă.
Cu polițiștii pe urmele sale, bărbatul a gonit până pe strada Victoriei unde, la intersecția cu strada Valea Roșie a intrat în plin într-un taximetru care aștepta la semafor.
Cu mașina făcută praf și cu probleme de ordin legal mult mai mari decât dacă ar fi avut dacă ar fi rămas în parcarea de la Maramureșul, bărbatul a decis să scape de oamenii legii pe jos. Așadar, a ieșit rapid din mașină și a luat-o la fugă pe strada Valea Roșie. Din nefericire pentru el, a fost prins într-un final la intrarea în Parcul Regina Maria, vizavi de cofetăria Cuore. Imediat după ce a fost prins, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere. Ca scuză, acesta le-a spus anchetatorilor că are permis de conducere, doar că e din altă țară.
ACTUALIZARE:
„În noaptea de 11 spre 12.09.2020, in jurul orei 02:30, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană care pare a fi sub influența băuturilor alcoolice conduce un autoturism. Persoana indicată se află în parcarea complexului comercial „Maramureș”, iar polițiștii i-au solicitat acestuia să prezinte documentele sale și ale autoturismului, moment în care bărbatul a urcat în autoturism și a demarat.
Polițiștii au pornit în urmărirea bărbatului cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, dar conducătorul auto nu a oprit, iar la intersecția strada Victoriei cu Valea Roșie, a acroșat un autoturism oprit la semafor după care și-a continuat deplasarea încă aproximativ 50 metri.
După ce s-a oprit, conducătorul auto a ieșit din autoturism și a fugit, fiind imobilizat la scurt timp de un polițist.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 36 ani, din Rona de Sus, care nu deține permis de conducere. Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să i se recolteze mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu deține permis de conducere și refuzul sau sustragerea conducătorului de vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii de permis de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesari în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, pentru ActualMM.
Bărbatul a fost reținut de către polițiati pentru 24 de ore.
Adrian Barbur/ ActualMM
Sursă foto: Adrian Mezei/ Radare Maramureș