Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului LĂCĂTUŞ IOAN ADRIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 07.05.2014, inculpatul Lăcătuş Ioan Adrian a condus un autovehicul în care era încărcată cantitatea totală de 4.370 pachete de ţigarete marca „Jin Ling”, de provenienţă „duty free” şi respectiv marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană, cunoscând că acestea au fost introduse ilegal în ţară, prin contrabandă. Pe raza oraşului Cavnic organele poliţiei au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă inculpatul şi-a continuat deplasarea. Organele de poliţie au pornit în urmărirea autovehiculului şi au reuşit oprirea acestuia după aproximativ 1 km. Ţigaretele provenind din contrabandă au fost descoperite ascunse într-un locaş special amenajat în podeaua autovehiculului. Prin fapta comisă inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 50.724 lei, reprezentând taxe vamale şi accize. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.