URMARE A PRĂBUȘIRII TAVANULUI DE LA CĂMINUL DE BĂTRÂNI DIN SIGHET Incidentul din data de 14 februarie 2018 a fost un avertisment privind nevoia luării unor măsuri suplimentare care să vizeze schimbări majore în managementul activității din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș. Aceasta este concluzia Consiliului Județean Maramureș, remisă printr-un comunicat de presă.
Prăbușirea tavanului într-un centru social și rănirea a doi beneficiari, persoane adulte cu handicap, fapt petrecut într-o locație recent reabilitată printr-un proiect finanțat de Guvernul României a declanșat verificări privind partea de documentație dar și execuția lucrărilor, în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (CRRPH) din Sighetu Marmației, proiect recepționat în anul 2011.
Cu toate măsurile dispuse și repetatele atenționări ale echipei manageriale a DGASPCMM privind responsabilitatea față de beneficiari, obligația asigurării asistenței medicale și monitorizarea strictă a persoanelor rănite, vineri, 23 februarie, pacientul în vârstă de 73 de ani, suferind de afecțiuni fizice și mentale, a decedat în urma unui stop cardio-respirator asociat cu o bronhopneumonie, concluzia aparținând medicilor legiști.
În urma tragicului eveniment, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dispus efectuarea unei anchete la fața locului, măsură în completarea anchetei interne a DGASPC Maramureș și a demersurilor organelor de cercetare judiciară, în scopul verificării respectării procedurilor legale și identificarea responsabilităților ce revin tuturor celor care conduc și administrează activitatea în centrele sociale din Maramureș. Șeful administrației județene a informat plenul Consiliului Județean, prin prezentarea unui raport legat de evenimentele recente de la DGASPC Maramureș.
În urma verificărilor efectuate duminică, 25 februarie, la centrele de asistență socială din municipiul Sighetu Marmației, reiese necesitatea efectuării unei expertize tehnice la clădirea avariată în scopul determinării stării locației și a lucrărilor necesare pentru reabilitarea ei, dar și luarea unor măsuri drastice privind calitatea serviciilor sociale prestate, modul de respectare al procedurilor de lucru și măsurile impuse a fi luate în cazul unor situații de criză, precum cea care a determinat decesul beneficiarului accidentat în CRRPH Sighet, de pe strada Dragoș Vodă nr.41.
Consilierii județeni care au luat cuvântul au subliniat, în intervențiile lor, necesitatea unei evaluări a activității și performanțelor echipei manageriale a DGASPC Maramureș, aplicarea măsurilor disciplinare corespunzătoare responsabilităților deținute și informarea Consiliului Județean cu privire la rezultatele anchetei desfășurate de instituțiile statului.
Informații furnizate de către Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Sursa foto: Maramedia