Prefectul Sandu Pocol a solicitat, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, luarea de măsuri pentru a preveni producerea unei noi inundaţii pe strada Postfunduş, datorită precipitaţiilor sub formă de ploaie, ce pot avea caracter de aversă.
În zona afectată de inundaţia de aseară, din canalul care colectează apele pluviale, s-au deplasat managerul public al municipiului Baia Mare, Vasile Barbul, primarul oraşului Baia Sprie, Dorin Paşca, viceprimarul Levente Szakacs, locotenent-colonelul Ioan Mureşan, şeful Centrului Operaţional al ISU Maramureş. Aceştia au analizat situaţia care a dus la colmatarea canalului şi la inundarea arterei de circulaţie. În partea dreaptă a drumului, pe direcţia spre Penitenciarul Baia Mare, a fost transportat pământ şi bolovani care a fost depus pe terenul de lângă stradă, însă aşezarea şi compactarea pământului a colmatat canalul ce are rol de a colecta apele pluviale, dar şi un podeţ din apropiere. Cantitatea de precipitaţii însemnate căzute pe parcursul zilei de ieri a contribuit la creşterea nivelulului şi debitului şanţurilor din zonă, iar canalul de colectare nu a mai putut prelua apa pluvială.
Aceasta s-a revărsat pe şosea, acumulându-se într-o zonă mai joasă a străzii, fapt care a contribuit la perturbarea traficului rutier. Apa a transportat aluviuni ( pământ, nisip şi pietriş,) dar şi stufăriş, îngreunând intervenţia pompierilor militari pentru efectuarea unor drenaje. Pentru a preîntâmpina apariţiei unei situaţii similare, autorităţile administraţiei publice locale abilitate au luat decizia efectuării lucrărilor de decolmatare a canalului de colectare a apelor pluviale, a podeţului respectiv de executare a unei pante de cădere, în zona joasă a drumului care să permită scurgerea apei pluviale în canalul de colectare, iar de aici în pârâul Racoş şi râul Săsar.
CITEŞTE ŞI VEZI VIDEO DE LA INUNDAŢIILE DE ASEARĂ: http://www.2.actualmm.ro/inundatii-baia-mare-soseaua-de-centura-a-orasului-este-acoperita-de-apa-ploaia-torentiala-a-infundat-canalizarea/