Cazul copilului de 9-10 ani care a fost inchis intr-un beci de pe strada Viilor din Baia Mare si care a facut atata valva la nivel national se apropie de final. Minorul a fost identificat iar cel care l-ar fi inchis este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal. Mai mult, reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Maramures sustin ca minorul a suferit un abuz psihic si cel mai probabil va fi luat din familie si dat la o familie in plasament.
„Serviciul Abuz-Neglijare a luat act de rinvestigaţiile Poliţiei Municipiului Baia Mare. Am realizat o investigaţie socială, respectiv o evaluare psihologică a situaţiei în care se află minorul. De asemenea, s-a luat legătura atât cu familia, cât şi cu cadrele didactice ale Şcolii „Petre Dulfu” din Baia Mare, a cărei cursuri frecventează minorul. Vom continua să analizăm situaţia sa. Minorul îşi aduce aminte cu precizie cum s-a produs incidentul de vara trecută, iar la acel moment a suferit o traumă. Este un abuz emoţional”, a declarat Raoul Dromereschi, şeful Serviciului Asistenţă Socială Copii din cadrul DGASPC Maramureş.
Pe de alta parte IPJ Maramures a confirmat faptul ca minorul a fost identificat si ca barbatul de pe imaginile video este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.
Minorul provine dintr-o familie dezorganizata: mama copilului nu o intereseaza soarta acestuia iar tatal acestuia este pe punct de plecare din familie.
VEZI AICI STIREA PUBLICATA IN PREMIERA DE ACTUALMM.RO
AFLA AICI CE SPUNE BAIMAREANUL CARE ESTE ACUZAT DE SECHESTRARE