AcasăEvenimentURMARE ACCIDENT MORTAL - Șoferul care a omorât o biciclistă și a...

URMARE ACCIDENT MORTAL – Șoferul care a omorât o biciclistă și a fugit a fost prins

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un sighetean care a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul unei bicicliste a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei. El a fost identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Duminică, 28 februarie a.c., poliţia a fost sesizată că pe strada Dragoş Vodă din municipiu a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei bicicliste iar conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei. Victima a fost transportată la spital dar la câteva ore a decedat.

În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, luni 29 februarie, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul autoturismului implicat în producerea accidentului. Este vorba de un sighetean în vârstă de 42 de ani. El a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Având în vedere situaţia prezentată anterior, atragem atenţia asupra urmărilor pe care le poate avea un asemenea comportament al conducătorului auto:

–        integritatea corporală şi chiar viaţa victimei sunt puse în pericol prin neluarea măsurilor de prim ajutor sau de transportare la cea mai apropiată unitate spitalicească;

–        identificarea fugarului conducător auto, implică, în unele cazuri, desfăşurarea de către lucrătorii de poliţie a unor activităţi şi costuri impresionante ca volum

–        cheltuielile mai sus amintite sunt, uneori, aşa de mari, încât nu pot fi recuperate de la autor, după identificarea sa;

–        climatul de siguranţă a participanţilor la trafic are, de asemenea, de suferit, având în vedere că oricine poate fi, la un moment dat, victima inconştienţei unui conducător auto din categoria celor la care se referă materialul nostru;

–        în unele situaţii, infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei este comisă în scopul ascunderii altor infracţiuni sau a unor contravenţii comise de către conducătorul auto (furtul autovehiculului, conducerea fără permis, conducerea sub influenţa alcoolului, autovehicul neînmatriculat sau cu numere false, etc.), luarea măsurilor legale pentru comiterea acestor abateri fiind compromisă sau îngreunată, cu efect final negativ asupra climatului de siguranţă a participanţilor la trafic.

CONSIDERAŢII LEGALE PRIVIND OBLIGAŢIILE CONDUCĂTORILOR AUTO IMPLICAŢI ÎN ACCIDENT (OUG 195/2002 – CODUL RUTIER):

–        Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei;

–        Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România;

–        Este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.

Conform Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:

–        în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

–        conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

–        conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

–        victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Noului Cod Penal, părăsirea locului faptei de către conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului, cu scopul de a declara ulterior că au consumat băuturile alcoolice după producerea accidentului, nu face decât să le agraveze situaţia, („Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”).

În contextul aspectelor prezentate, SERVICIUL RUTIER MARAMUREŞ face apel la TOŢI CETĂŢENII, participanţi la traficul rutier, indiferent de categoria din care fac parte, ca o conştientizare asupra necesităţii stringente de creştere a gradului de siguranţă în trafic, să dea dovadă de spirit civic prin aportul la identificarea celor care comit accidente rutiere şi părăsesc locul faptei. În fond, această chestiune reprezintă obligaţia fiecăruia dintre noi, atât din punct de vedere legal, cât şi moral. Mai mult, identificarea şi deferirea justiţiei a celor care comit asemenea fapte, reprezintă, de departe, câştigul tuturor participanţilor la trafic care-şi doresc o circulaţie rutieră mai sigură. Orice informaţie, chiar dacă aparent este nesemnificativă, poate fi utilă poliţiei rutiere pentru identificarea autorilor accidentelor cu fugă (tip autovehicul, marcă, culoare, număr înmatriculare sau o parte din caracterele acestuia, accesorii sau elemente particulare, atipice, particularităţi legate de funcţionarea/nefuncţionarea sistemului de iluminat-semnalizare, direcţie de deplasare, număr de persoane în autovehicul, semnalmente ale autorului, mod de producere a accidentului, etc.).

Gândiţi-vă că victime ale unui asemenea accident puteţi fi, la un moment dat, chiar dumneavoastră, sau pot fi copiii, apropiaţii, prietenii dumneavoastră…

AJUTAŢI-NE ÎN A VĂ APĂRA DE INFRACTORI ! 

CITEȘTE AICI ȘTIREA INIȚIALĂ.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA