AcasăActualitateSocialURGENŢĂ - Cadavru scos din apă de pompieri

URGENŢĂ – Cadavru scos din apă de pompieri

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cursul nopţii trecute, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a intervenit pentru gestionarea a cel puţin două situaţii, respectiv pentru degajarea unei persoane înecate şi pentru stingerea unui incendiu la o societate comercială, urgenţele fiind anunţate prin apelul unic 112.


Astfel, în jurul orei 21:16, o echipă de intervenţie la acţiuni de salvare de la înec sau degajări de persoane înecate, un echipaj de descarcerare şi unul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în colaborare cu un alt echipaj al SAJ Satu Mare pentru degajarea unei persoane înecate în albia Canalului Homorod, în zona cartierului Sătmărel al localităţii Satu Mare.


Ajunşi la faţa locului, pompierii militari au recuperat şi adus la mal trupul neînsufleţit al unui bărbat de aproximativ 64 de ani.


Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul, care conform declaraţiei medicului prezenta stare de inconştienţă şi rigiditate cadaverică.


Persoana decedată a fost predată organelor de la poliţie, care vor continua cercetările pentru a stabili cauza decesului.


O altă situaţie de urgenţă a fost anunţată în jurul orei 02:49, privind izbucnirea unui incendiu la sediul unei societăţi comerciale de prelucrare a cauciucului, din localitatea Satu Mare.


În cel mai scurt timp, la faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, flăcările cuprinzând instalaţia electrică a cuptorului industrial de temperare a cauciucului.


Având în vedere faptul că în clădirea ce adăpostea utilajul cuprins de flăcări se aflau persoane angajate, a fost necesară evacuarea acestora, acţiune întreprinsă de către personalul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă al societăţii respective.


Prin eforturile concertate ale echipajelor de intervenţie s-a reușit limitarea şi stingerea incendiului, în acest fel fiind salvate bunuri de valoare considerabilă.


Cauza probabilă determinantă de producere a incendiului, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost aprinderea maselor plastice din componenţa utilajului, în urma frecării datorate folosirii generatorului, motorului electric , cu defecţiuni sau suprasolicitat.
Incendiul a fost lichidat după două ore, fără a exista victime.

Foto: ziarulolteniei.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA