AcasăNews AlertUPDATE - VIDEO - ŞOCANT BAIA MARE - Oseminte umane descoperite în...

UPDATE – VIDEO – ŞOCANT BAIA MARE – Oseminte umane descoperite în Cimitirul Horia I. Ipoteză şoc: Rromii se îngroapă unii peste alţii la nici 30 cm adâncime

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare s-au deplasat de urgenţă ieri după-amiază, pe o stradă din Baia Mare unde, în perimetrul unui cimitir public, au fost semnalate câteva fragmente de oase suspecte.

La faţa locului, pe un morman de pământ, pietriş şi resturi vegetale arse, poliţiştii au identificat şase fragmente de oase ce păreau a fi de provenienţă umană. Acestea au fost ridicate, ambalate şi trimise Serviciului de Medicină Legală Maramureş în scopul examinării lor de către specialişti.

Cercetările continuă cu sprijinul Administraţiei Cimitirelor din cadrul Primăriei Baia Mare şi a reprezentanţilor unor culte religioase în scopul lămuririi împrejurărilor în care osemintele au ajuns în acel loc şi dacă există indicii cu privire la eventuale fapte penale sau contravenţionale.

ACTUALIZARE 1: O altă impoteză şoc

In timp ce marea majoritate a celor care veneau să aprindă o lumânare în memoria celor trecuţi în lumea celor drepţi se cruceau gîndindu-se că osemintele celor înmormîntaţi ar fi putut fi scoase de necunoscuţi şi folosite la diferite ritualuri, alţi băimăreni au venit cu o altă impoteză. În zona respectivă ar fi îngropaţi cetăţeni de etnie rromă iar aceştia au alte ritualuri de înmormântare. Fiecare familie sapă groapă celui decedat iar adâncimea acesteia nu ar fi decât de 20-30 centimetri. Iată părerile băimărenilor:

„Nu ştiu cum e posibil aşa ceva. Dar ce să facem asta ne este cultura” a spus un băimărean făcându-şi cruce! „Am auzit şi eu de ce s-a întâmplat şi am venit să văd. Nu este prima dată când osemintele celor îngropaţi sunt pe-afară. Aici sunt îngropaţi părinţii mei şi am venit să văd” a spus un alt băimărean.

„Ei îşi sapă groapa! Neamurile lor sapa groapa. Asta e tradiţia lor. Ei nu au gropar. Vin şi sapă şi peste tot dai de un sicriu vechi. Că ei sunt puşi unul peste altul” spune un gropar care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea.

„Ei îşi sapă singuri groapa. Ei aduc totul, ei fac totul. Ei nu sunt cu popă, ei sunt din alte religii. Acolo îs de ani de zile, familii peste familii” spune un alt băimărean.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA