Duminică, 26 februarie, o patrulă mobilă din cadrul Secţiei 4 de poliţie rurală Vişeu de Sus aflată în misiune pe D.N. 18, prin localitatea Leordina, a oprit un autovehicul cu numere de înmatriculare străine, pentru control. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor care au trecut în urmărirea sa. În scurt timp, a fost găsit abandonat autoturismul iar la circa 25 de metri de acel loc a fost prins şi imobilizat şi conducătorul auto.
Bărbatul este Florin M., de 23 ani, din localitatea Crasna Vişeului. În autoturism au fost găsite 3.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 25.400 lei. Ţigările au fost ridicate in vederea confiscării iar autoturismul a fost imobilizat, conform legii. În cauză se efectuează cercetări, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinere înafara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul tarii a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete.
Intr-un alt dosar Adrian VARGA a fost trimis in judecata
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului VARGA ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, inculpatul a deţinut, în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, respectiv cantitatea de 999 pachete (19.980 de ţigarete) provenite din Ucraina. Prejudiciul cauzat, astfel, bugetului de stat, este în cuantum de 9.936 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.