Cel mai bun DJ din lume, Hardwell, dar şi Afrojack, câştigător al unui premiu Grammy, vor concerta în luna august a acestui an pe scena Festivalului Untold de la Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de către organizatori, fanii Untold sunt cei care i-au pus pe cei doi artişti pe lista pentru cele patru zile de festival din acest an.
„După legendarul Tiesto, Afrojack, câştigător al unui premiu Grammy, şi Hardwell, desemnat în anii 2013 şi 2014, de revista DJ Magazine locul 1 în lume, completează lista celor 5 regi ai genului electronic-dance-music (EDM) care vor ajunge anul acesta la cea de-a doua ediţie a festivalului Untold. Fanii Untold sunt cei care i-au încoronat şi i-au pus pe lista celor mai doriţi artişti pentru cele patru zile de festival din acest an”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Untold arată că Afrojack, pe numele său Nick van de Wall, are 29 de ani şi vine pentru prima dată în România.
„Artistul olandez este producător muzical, dar şi DJ. Mai mult, acesta este câştigător al unui premiu Grammy. Afrojack este cunoscut şi pentru colaborările cu renumiţi artişti internaţionali cum ar fi David Guetta, Sia, Nicky Minaj, Pitbull, rapperul Ne-Yo şi Beyonce”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, Hardwell, olandez pe numele său real Robbert van de Corput, este mereu printre headlineri la cele mai mari festivaluri din lume, la cei 28 de ani colaborând cu Tiesto şi rapperul Jason Derulo.
„Recent, DJ-ul olandez a anunţat pe pagina lui oficială că a încheiat un proiect muzical alături de Afrojack. Când doi dintre cei mai buni DJ ai lumii îşi unesc imaginaţia nu poate să iasă decât un hit. Piesa Hollywood va fi lansată în curând, iar la vară va putea fi auzită live pe scena Untold”, susţin organizatorii.
La trei luni de la punerea în vânzare a abonamentelor, 26.000 au fost deja cumpărate de fanii Untold.
Până pe 31 ianuarie, de pe site-ul www.untoldfestival.com mai pot fi achiziţionate abonamente la preţul de 300 lei + taxe, în limita totală a 5.000 de bucăţi. Odată cu epuizarea lor, se va trece la un alt prag de preţ. Ulterior vor fi disponibile şi bilete de o zi, însă numărul lor va fi limitat.
Untold 2016 va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 – 7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artişti internaţionali de renume.
Prima ediţie a festivalului s-a desfăşurat, între 30 iulie şi 2 august 2015, pe Cluj Arena, unde au concertat, printre alţii, Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas & Like Mike, alături de alţi peste 150 de artişti internaţionali şi naţionali.
sursă știre mediafax.ro