Cel mai original târg de sezon şi-a deschis porţile la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Artişti şi branduri locale dar şi naţionale au expus produse româneşti, unicate, create manual, ideale pentru a le pune sub brad. Manifestarea este deja o obişnuinţă pentru publicul băimărean, care o aşteaptă anual.
”Este a patra ediţie a Târgului de Crăciun, fratele mai mic al Tâgului de Mărţişor, care va fi la a opta ediţie deja. Avem 25 de expozanţi de data aceasta şi am reuşit la această ediţie să aducem mai mulţi expozanţi din afara Băii Mari şi din afara Maramureşului. Cred că procentul este undeva de 50 – 50%”, a precizat Ileana Horoba-Danci, organizatorul târgului.
Printre cei care expun se numără şi creatori de mobilă, bijuterii, cosmetice dar şi de obiecte de artă căutate deja şi la nivel internaţional.
”Avem un brand foarte frumos din Bucureşti, de fapt designerul brandului este băimărean, chiar mi-a fost coleg de clasă şi sunt foarte cunoscuţi şi foarte bine cotaţi la nivel de obiect Ei nu au pretenţia că este vorba despre un obiect de artă deşi forma lui este şi îl produc şi îl vând inclusiv în afară dar pentru că obiectul original porneşte de la un artist atunci noi l-am invitat în târg şi suntem foarte onoraţi de prezenţa lor. Pe urmă avem de la Alba Iulia, iarăşi, un brand care face mobilier contemporan inspirat din mobilier tradiţional şi din sculptură, foarte frumos. Ei au mai mult un brand de prezentare, n-au adus obiecte. Pe urmă Clujul e foarte bine reprezentat. Avem cinci artişti ceramişti, avem o altă artistă care face bijuterie croşetată foarte frumoasă, deci sunt mulţi, mulţi, în jur de 10 sunt din afară Băii Mari”, a mai spus organizatoarea.
Meşterii prezenţi la târg spun că manifestarea este o alternativă la oferta de sezon, care abundă de kitchuri.
”Îmi doresc ca acest târg să fie o alternativă la oferta pieţei în această perioadă, să fie lucruri speciale dar cât mai accesibile pentru publicul cât mai larg. Acuma e drept că e un eveniment de nişă pentru că nu-și permite oricine să cumpere un produs unicat. Noi suntem conştienţi de asta dar considerăm că Baia Mare are are un astfel de public pe care-l aşteptăm şi la care încercăm de atâţia ani să ajungem. E foarte greu să ajungi la el dar aşa, de la un an la altul, publicul se măreşte şi înseamnă că ne-am atins scopul”, a punctat Ileana Horoba Danci.