spot_img
spot_img
AcasăActualitateSocialUn talhar si doi hoti au fost trimisi in judecata de procurorii...

Un talhar si doi hoti au fost trimisi in judecata de procurorii baimareni

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

Calin Ilea – acuzat de furt calificat si talharie

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpatului ILEA CĂLIN(aflat în stare de reţinere), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat (4 acte materiale) şi tâlhărie.  Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, au rezultat următoarele:

Inculpatul Ilea Călin în zilele de 25, 26/27 septembrie 2013, 12 octombrie 2013, aflându-se pe unele străzi şi în parcul Mara, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, a sustras telefoane mobile, bunuri şi sume în lei de la părţile vătămate T.S.R., N.A., L.R.M. şi S.T.G., cauzându-le un prejudiciu evaluat la suma de 2.200 lei.

În data de 27 octombrie 2013, în jurul orelor 17:00, inculpatul s-a aflat pe str.Ş., din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, unde a încercat să sustragă telefonul mobil al părţii vătămate B.D.A. Partea vătămată a opus rezistenţă, iar inculpatul a folosit forţa deposedând-o de telefonul mobil, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, precum şi un prejudiciu în sumă de 900 lei.

Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă şi a dispus arestarea inculpatului Ilea Călin în perioada 29 octombrie 2013 – 26 noiembrie 2013.

Au furat o borseta in Targu Auto de la Satu Nou de Jos

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpaţilor DRĂGAN RADU şi VARGA DAFIN (aflaţi în stare de reţinere), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi respectiv complicitate la furt calificat. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, au rezultat următoarele:

Inculpaţii Drăgan Radu şi Varga Dafin în data de 27.10.2013, în jurul orelor 09:30, se aflau în târgul auto din localitatea Satu Nou de Jos, judeţul Maramureş. Inculpatul Drăgan Radu fiind ajutat de coinculpatul Varga Dafin, a sustras dintr-o borsetă pe care o avea partea vătămată O.N., un portmoneu ce conţinea acte de identitate, carduri bancare, suma de 1.000 euro şi 120 lei. Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă şi a dispus arestarea inculpaţilor în perioada 30 octombrie 2013 – 27 noiembrie 2013.

Facem precizarea că punerea în mişcare a ambelor acţiuni penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA