Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului ERDEI ZOLTAN (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurori, au rezultat următoarele:
În data de 09 ianuarie 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin efracţie, inculpatul Erdei Zoltan a sustras bunuri din locuinţele părţilor vătămate V.M. şi C.T.G., situate pe raza municipiului Baia Mare, cauzând un prejudiciu de 350 lei, respectiv 6.000 lei. De asemenea, în noaptea de 13/14 ianuarie 2014, a pătruns prin efracţie în magazinul aparţinând părţii vătămate I.I.M.A.L., cu scopul de a sustrage bunuri, însă a fost surprins de organele de poliţie. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 14.01.2014 şi până la data de 11 februarie 2014.
Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
ACTUALIZARE: Comunicat IPJ Maramures
În noaptea de 13/14 ianuarie a.c., poliţia a fost sesizată că o persoană forţează uşa unui magazin situat pe Bulevardul Republicii din Baia Mare. La locul indicat s-a deplasat imediat un echipaj de siguranţă publică care a surprins în magazin un tânăr în vârstă de 19 ani din Baia Mare, în timp ce încerca să sustragă obiecte de îmbrăcăminte. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul este suspect de comiterea a încă două furturi, din locuinţe, în 10 şi 11 ianuarie a.c. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80 % şi va fi restituit părţilor vătămate. Poliţiştii l-au reţinut pe suspect care a fost prezentat instanţei, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile