Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, se tânguie zilnic la televizor dorind prin analize complicate, de parcă ar reinventa teoria relativităţii, să arate opiniei publice ce arbitraj bun avem. Cu toate astea, nu e meci fără enormităţi comise de cei pe care îi păstoreşte.
Dimineaţa e la Sport.ro, apoi la Dolce Sport, apoi la Gsptv, apoi începe emisiunea la postul cu care colaborează, Digi Sport. Salariu de câteva mii de euro pe lună, probabil spor de ruşine pentru că e şef la arbitri.
Ce contează că UEFA nu e de acord să disece fazele de meci. Se duce apoi la Horia Vârlan să arate poporului că e chef priceput, îi scapă castronul cu frişcă şi nu mai are cu ce să orneze blatul. Spre seară dă o raită şi pe la Dan Negru în emisiune să se contreze cu blondele pe tema „cine a urmărit-o prin pădure pe Scufiţa roşie, lupul sau ghepardul de stepă?” Crăciunescu are voce pentru toate posturile de televiziune, indiferent de subiect.
În ultima vreme apare pe micile ecrane mai des decât Mititelu când se apucă să-i înjure pe Mircea Sandu şi Dragomir. Aşteptăm cu interes un serial în genul „Elodia” pe OTV.
One man show aruncă lacrimi, îl podideşte plânsul când se consideră nedreptăţit de acuzele patronilor de cluburi. Cum, el care toată viaţa lui a fost un intransigent, un om corect, un nepătat, un pur, mai alb şi dacă ar fi ieşit dintr-o maşină de spălat Samsung? Nu, nu Samsung, altă marcă. Samsung erau televizoarele pe care le vindea fostul arbitru ultra corect pe vremuri. Mai greşea cum s-a întâmplat la finala de cupă Rapid-Petrolul, dar era „omeneşte”, nu avea legătură cu omul de afaceri George Copos.
În multele ore petrecute în luminile reflectoarelor, Crăciunescu munceşte doar pentru imaginea sa. Inoculează ideea că viaţa în arbitrajul românesc este minunată de când a devenit domnia sa preşedinte. Înainte era urât, şeful CCA-ului avea arbitru care oficia la centru. Acum e mult mai bine – odrasla noului cap al arbitrajului stă pe marginea terenului ca al patrulea arbitru şi câştigă 3757 de lei pe meci. E, într-adevăr, o schimbare radicală.
În analizele amănunţite, în care greşelile de arbitraj sunt descusute până la cel mai mic nod, sunt aduse în discuţie diverse scuze, de la fanta de lumină până la naţionalitatea arbitrului în cauză. Nimic nu scapă, niciodată. Concluzia e însă mereu aceeaşi, avem un arbitraj bun, în creştere chiar.
Se mai fac mici greşeli, cum ar fi să dai un jucător total aiurea afară, să nu dictezi un penalti care îl puteai vedea şi din elicopter noaptea, dar astea sunt greşeli „omeneşti”.
E adevărat, arbitrii nu scot pistolul să-i căsăpească pe fotbalişti pe teren, sunt doar greşeli care duc la pierderea punctelor de către echipele patronilor care urlă ca din gură de şarpe, dar nici nu e în regulă să vii să spui că totul e roz.
Într-o „lume bolnavă” aşa cum a descris-o celebrul fost arbitru, suporterii se duc pe stadion şi văd că echipa lor favorită pierde în urma unei greşeli de arbitraj. Şi încep să strige hoţii.
Dacă şeful arbitrilor apare seara la televizor şi le spune suporterilor că totul e OK, că doar li s-a părut lor că arbitrii au greşit, e clar, Crăciunescu face parte din lumea pe care o blamează.
(adrian.tone@mediafax.ro)
