A încercat să plece fără să plătească
La sediul Jandarmeriei Sighetu Marmaţiei s-a primit, marţi 16 iulie, în jurul orei 15.30, un apel telefonic prin care se sesiza faptul că la un supermarket din localitate o persoană a încercat să sustragă bunuri. În urma identificării s-a stabilit că este vorba despre G. Maria, de 20 ani, din Sighet. Tânăra a încercat să iasă din magazin, cu o pereche de ochelari de soare pe care i-a luat din stand, le-a desprins eticheta şi i-a aşezat pe cap, iar la casa de marcat nu a achitat contravaloarea lor. Dosarul întocmit a fost predate Parchetului de pe lângă judecătoria Sighetu Marmaţiei pentru continuarea cercetărilor.
Ceartă între vecini
Luni, 15 iulie, o patrulă independentă de ordine şi siguranţă publică, de pe raza municipiului Baia Mare, a intervenit la aplanarea unui conflict iscat între vecini, pe strada Luncii din localitate. Jandarmii au constatat că T. Albert i-a adresat injurii, cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, unei vecine, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. Bărbatul, în vârstă de 49 ani, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Şi-a lovit prietena, pe stradă
O altă patrulă de jandarmerie, aflată în serviciu în zona străzii Independenţei, din Baia Mare, marţi 16 iulie, în jurul orei 00.30, l-a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei, pe Ş. Răzvan, de 24 ani, din Borşa. Acesta şi-a lovit prietena, şi văzând că a fost observat de către jandarmi a încercat să fugă, fiind prins în apropiere.