Cu toţii avem fricile noastre. Teamă este o emoţie importantă care ne face atenţi la anumite elemente din viaţă noastră. Însă pot genera şi slăbiciuni, care să ne facă mai puţin productivi. Iată ce slăbiciuni ai în funcţie de zodie.
Berbec
Eşti un luptător şi vrei să-i aperi pe toţi, însă, câteodată, rolul de salvator universal te face mult mai protector decât e cazul. Aşa că apar şi stări de nervozitate care te fac să îţi pierzi cumpătul.
Taur
Unul dintre cele mai stabile semne din zodiac, Taurul are, totuşi, probleme cu renunţarea şi schimbarea. Poate fi obsedat de un anume rezultat, iar obsesia să ducă la o dependenţă sau la exagerarea unui anumit punct de vedere.
Gemeni
Gemenii au o problema cu argumentele. Deşi le place să se contrazică, urăsc să li se spună că greşesc. Iau foarte uşor o opinie diferită de a lor că pe o ofensă adusă persoanei lor.
Rac
Racii sunt campionii amânărilor. Punctul lor sensibil este lenea. Găsesc scuze pentru orice şi amână la nesfârşit îndeplinirea anumitor sarcini.
Leu
Încrederea este foarte importantă pentru Lei. Problema este că unora le acordă foarte mult credit, iar altora spre deloc. Preocuparea care-i deprimă este părerea că nimeni nu are încredere în ei.
Fecioara
Fecioarele urăsc singurătatea şi se tem să fie respinşi. De teamă că vor fi abandonaţi sau respinşi, la un moment dat, de cele mai multe ori fug din preajma unei persoane.
Balanţă
Firi încăpăţânate, Balanţele au o problema cu acceptarea. Temperamentul lor îi impedica să vadă şi perspectiva celorlalţi când îşi aleg modul în care să-şi trăiască viaţă.
Scorpion
Scorpioni au o relaţie complicată cu însăşi teamă. Le vine greu să accepte că au o frică şi au astfel probleme în a o rezolva.
Săgetător
Săgetătorilor le este frică de necunoscut. Ei umplu întunericul cu monştri şi temeri. Sunt dornici să da piept cu viaţă, însă de multe ori cad şi sunt ruşinaţi de neputinţă lor.
Capricorn
La Capricorni, comunicarea este călcâiul lui Ahile. Ei se tem de opiniile celorlalţi şi devin anxioşi. Aceste frici sunt dublate de teamă de abandon, care îi face ezitanţi în relaţiile cu ceilalţi.
Vărsător
Pentru că sunt oamenii extremelor, Vărsătorii par persoane greu de abordat. Ei îşi înţeleg foarte bine abilităţile, însă exagerează când şi le prezintă.
Peşti
Peştii sunt foarte dependenţi de părerile celorlalţi şi orice vorba dura sau un compliment spus cu jumătate de gură îi destabilizează. Peştii nu au încredere în abilităţile lor şi nu-şi cultivă forţă interioară.
sursa sfatulparintilor.ro