AcasăEvenimentUn adolescent a fost batut de doi minori in Parcul Dacia pentru...

Un adolescent a fost batut de doi minori in Parcul Dacia pentru un telefon mobil

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jandarmii maramureşeni au fost sesizaţi să se deplaseze de urgenţă în zona parcului „Dacia” din Baia Mare, unde un tânăr a fost lovit de către un altul, din cauza faptului că a refuzat să-i dea telefonul mobil.

În timp ce se afla în parcul din zona cinematografului „Dacia” din municipiul Baia Mare, un băiat de 16 ani, din localitate, care era însoţit de două fete, a fost acostat de către doi tineri cu vârste de 15 respectiv 16 ani, care i-au solicitat băiatului să le dea telefonul mobil, să efectueze un apel telefonic.

Fiind refuzaţi, unul dintre ei, F. I. s-a simţit jignit şi i-a spus băiatului că-l va face de ruşine faţă de cele două fete de care era însoţit, după care i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feţei.

La aproximativ 500 metri de locul faptei, acesta a fost identificat de către echipajul de jandarmi, care au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de lovire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.1, Cod Penal.

Sancţionaţi pentru consum de băuturi alcoolice

Echipajele de jandarmerie de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, în data de 16 iulie a.c., în jurul orei 02.30, au sancţionat doi bărbaţi care au consumat băuturi alcoolice în locuri neamenajate conform prevederilor legale. Astfel, jandarmii aflaţi în misiune, au identificat în zona unei staţii de autobuz de pe strada Unirii, doi bărbaţi cu vârste de 40 şi 43 de ani,  ambii sigheteni, care consumau băuturi alcoolice, locul de consum nefiind un loc amenajat în acest sens. Aceştia au fost sancţionaţi de către jandarmi cu avertismente scrise.

Pentru prevenirea acestor fapte Jandarmeria Maramureş reaminteşte că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. Jandarmii maramureşeni fac apel la cetăţeni să nu tolereze persoanele care consumă alcool în public şi să semnaleze prompt forţelor de ordine aceste comportamente.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA