Dintr-o campioană adevărată, Inter Milano a devenit o formație de toată jena. În meciul de duminică seara din cadrul etapei a 26-a din Serie A, gruparea lui Cristi Chivu a fost ținută în șah, acasă, scor 2-2, de Catania.
La pauză, Catania conducea cu un neverosimil 2-0 (goluri Gomez – 20 și Izco – 38).
În repriza a doua, la gazde a intrat Sneijder, dar nici „vrăjitorul” olandez n-a putut schimba decât parțial fața hâdă a echipei. Totuși, Forlan (71) și Milito (80) au izbutit să egaleze după două acțiuni disperate.
Inter (37p) se află pe locul 7, în afara pozițiilor de Europa, iar Catania (34p) este pe 9.
La gazde, antrenate de Claudio Ranieri, românul Cristi Chivu n-a evoluat, fiind accidentat. Atacul la Inter a fost format din trei superjucători: Milito, Pazzini și Forlan.
În timp ce Inter suferă, Jose Mourinho, antrenorul care i-a făcut mari pe lombarzi și după care oftează din ce în ce mai des în ultima vreme, este pe cai mari la Real Madrid. În Primera Division, Real își face de cap cu Espanyol (5-0) și este la 10 puncte în fața Barcelonei.