AcasăActualitate112ULTIMA ORĂ: CARAMBOL PE B-DUL TRAIAN / ACTUALIZARE - Două persoane rănite...

ULTIMA ORĂ: CARAMBOL PE B-DUL TRAIAN / ACTUALIZARE – Două persoane rănite și trei mașini făcute praf. Ce spun poliţiştii (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

ULTIMA ORĂ: CARAMBOL PE B-DUL TRAIAN   Un accident de circulație grav a avut loc în urmă cu doar câteva minute pe bulevardul Traian din municipiul Baia Mare.

Potrivit primelor informații, în urma impactului dintre trei autoturisme, două persoane au fost rănite.

În urma impactului, cele trei autoturisme marca BMW, respectiv Volkswagen au fost grav avariate.

Mai multe echipaje de prim ajutor dar și de la Poliție au ajuns imediat la locul accidentului. Vom reveni cu amănunte.

 

ACTUALIZARE – Comunicat IPJ Maramureş

Aseară, în jurul orei 21.30, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza municipiului. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că accidentul s-a produs pe fondul neacordării priorităţii de trecere.

Un tânăr de 28 de ani, care conducea un autoturism pe strada Matei Basarab, a pătruns în intersecţia cu bulevardul Traian fără a respecta semnificaţia indicatorului „cedează trecerea” şi a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse regulamentar dinspre strada Gării către bulevardul Republicii. În urma impactului cele trei autovehicule au fost avariate şi un tânăr de 25 de ani, şofer al uneia dintre maşinile acroşate, a suferit leziuni corporale.

Acesta a beneficiat de îngrijiri medicale, nu a necesitat internarea. Conducătorii auto implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa alcoolului.

ActualMM

Sursă foto: Ionuț Micu/Alex Grad

Sursă video: Vasile Dale

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA