AcasăActualitate112ACTUALIZARE 2/ULTIMA ORĂ – Un maramureșean a murit lovit de trenul care...

ACTUALIZARE 2/ULTIMA ORĂ – Un maramureșean a murit lovit de trenul care circula pe ruta Baia Mare – Satu Mare. Poliția spune că a fost un accident

spot_img

DISTRIBUIȚI

ULTIMA ORĂ   Un eveniment tragic s-a petrecut în urmă cu puțin timp între localitățile MedieȘu Aurit și Apa. Un bărbat care se plimba pe calea ferată a fost spulberat de către trenul care circula pe ruta Baia Mare – Satu Mare, potrivit PortalSM.

Potrivit primelor informații, acesta nu era Însoțit de nimeni la momentul producerii tragediei. Se pare că bărbatul se plimba pe calea ferată, moment în care a fost lovit în plin de către tren.

Mai multe echipaje de Poliție și prim ajutor s-au deplasat imediat la fața locului. Din păcate, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, rănile provocate de accident fiind incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis o anchetă iar o variantă a acestora este că bărbatul s-ar fi sinucis. Momentan nu se cunosc foarte multe detalii despre incident. Vom reveni cu amănunte.

ACTUALIZARE 1:

Potrivit martorilor, bărbatul s-a oprit cu maşina pe drum, iar când s-a apropiat trenul pur şi simplu s-a aruncat în faţa locomotivei. El era din Maramureş.

 

ACTUALIZARE 2:

„La data de 10.08.2017, în jurul orelor 05:45, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Satu Mare au fost sesizați prin  apel  112 despre faptul că, între stațiile CFR Apa și Medieșu Aurit, jud. Satu-Mare, o persoană de sex masculin a fost accidentată de tren.

În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la kilometrul de cale ferată 24+900, trenul IR  numărul 6827-2, care circula pe relația Baia Mare – Debrecen, a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal un bărbat de  64 ani, din Baia Mare, care s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure.

Trenul a stationat  la fața locului, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute. Echipajul SMURD sosit la fața locului a constatat decesul, iar cadavrul a fost transportat la SML Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Din cauza  accidentului produs, un alt tren, Regio 4311, care circulă pe relația Satu Mare- Baia Mare a staționat în stația CFR Medieșu Aurit, județul Satu Mare, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul P.P.T.F. Satu Mare în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.”, se arată într-un comunicat remis de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA