Intervenție de ultimă oră a pompierilor maramureșeni la Barajul Firiza. Aceștia acționează în aceste momente pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unei persoane, din apele lacului. Momentan nu se cunosc foarte multe detalii. Vom reveni cu amănunte.
ACTUALIZARE:
Descoperirea macabră din seara zilei de 3 august, de la Barajul Firiza, este învăluită în mister. Trupul bărbatului plutea la suprafața apei în momentul în care a fost observat de niște persoane care au sunat la 112.
Pompierii ajunși la fața locului au reușit să aducă la mal cadavrul care, potrivit informațiilor oficiale, se afla deja în stare de descompunere. Din acest motiv, polițiștii nu au reușit să identifice victima.
„Ieri, 03 august, polițiștii din Baia Mare, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în albia barajului Firiza se află o persoană decedată. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au localizat cadavrul unui bărbat, cu identitate necunoscută, în stare de putrefacție, în varsă de aproximativ 35-40 de ani. Cadavrul a fost transportat la morga Spitaluilui Județean Maramureș în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii decesului„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
ACTUALIZARE 2: Cadavrul din albia barajului Firiza a fost identificat
„Ieri, 5 august, în urma expertizelor medico-legale și activităților de investigare desfasurate de polițiști, identitatea bărbatului găsit decedat în albia barajului Firiza, în data de 3 august,a fost stabilită ca fiind un bărbat de 47 de ani din Baia Mare”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.
Conform unor surse, se pare că bărbatul era îmbrăcat doar într-un șort, ipoteza fiind că acesta s-a înecat în timp ce înota în lac.
ActualMM
Foto: Piticul Foxi