AcasăEvenimentÎN UCRAINA - Liceu românesc inaugurat la Slatina

ÎN UCRAINA – Liceu românesc inaugurat la Slatina

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN UCRAINA. Sâmbătă, 10 septembrie, în cadrul celei de a doua ediții a manifestării „Limba noastră-i o comoară”, Slatina (Ucraina) a găzduit un triplu eveniment cultural, organizat de Asociația culturală „Boema OJT” Baia Mare.

S-a sărbătorit – după calendarul vechi – Ziua limbii române, printr-un spectacol plin de simțire românească, susținut de elevi ai școlilor din Slatina, Biserica Albă și Apșa de Mijloc.

A fost lansat cel mai recent număr din revista „Academia OJT”, o ediție bilingvă (româno-ucraineană) dedicată poeților naționali Mihai Eminescu și Taras Sevcenko și apărut cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș. Tematica numărului nu a fost aleasă întâmplător, ținând cont de faptul că evenimentul reprezentativ a fost inaugurarea sediului Liceului din Slatina, căruia i s-a atribuit denumirea de Mihai Eminescu.

Astfel, Liceului cu predare în limba ucraineană „Taras Sevcenko” din Sighet i se alătură fratele geamăn din Slatina: Liceul umanist cu predare în limba română „Mihai Eminescu”.

Importanța evenimentului a fost subliniată și de nivelul la care au fost reprezentate autoritățile din cele două țări; Ana Sopcova – șefa departamentului regional de învățământ (care a transmis mesajul lui guvernatorului Transcarpatiei, Ghenadi Moskal), care a anunțat că autoritățile ucrainene au alocat 150.000 de grivne pentru a dota laboratorul IT al liceului; Mihailo Palajineț (prim adjunct al Radei raionale de stat din Teceu); Renata Moiș-Șiman – șef serviciu relații externe, investiții și cooperare transfrontalieră a administrației regionale Zakarpatia; Maria Dumnici – șefa Direcției învățământ din raionul Teceu; subprefectul Alexandru Bondrea; miniștrii-consilieri Gheorghe Anghel (Ambasada României la Kiev) și Ionel Ivan (adjunct al şefului de misiune de la Consulatul general din Cernăuți).

Toți vorbitorii au subliniat faptul că realizarea inaugurarea nu ar fi fost posibilă fără implicarea și sprijinul Asociației Culturale „Boema OJT”, care s-a ocupat inclusiv de reabilitarea sediului liceului.

De altfel Ambasada României la Kiev a răsplătit cu diplome meritele celor care au contribuit major la realizarea obiectivului: Adriana Pop (directoarea liceului), Mihai Cozma (președintele Asociației „Boema OJT”) și firmele mai multe firme băimărene.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA