Asociaţia Historia Viva, în parteneriat cu Primăria Baia Mare, vă invită cu drag între 31 mai şi 2 iunie la campionatul internaţional de luptă medievală „Turnirul Transilvaniei”, ce va marca deschiderea oficială a satului medieval de sec. XIV-XV de la Firiza-Văratec, lângă Baia Mare, primul sit de istorie vie din România! Luptători din Romania, Ungaria şi Bulgaria au confirmat deja participarea la competiţie. Probele de concurs se încadrează în secţiunile HMB, HEMA, Tap-Fight (pe puncte) şi tras cu arcul. Locaţia de un farmec unic în România, un arbitraj după standardele HMBIA şi petrecerea de încheiere în compania formaţiei Ad Hoc vor încadra evenimentul, care intenţionăm să devină o tradiţie anuală. În afară de întrecerea în luptă, vizitatorii se vor putea delecta cu mâncarea gătită după reţete medievale, vor putea vizita atelierele meşteşugăreşti şi vor putea încerca armele şi armurile medievale. Intrarea şi spaţiul de camping sunt gratuite!
Historical Medieval Battle (HMB), un sport iubit pe întreg cuprinsul globului, care leagă competiţiile full-contact de reconstituirea istorică, şi-a făcut deja intrarea în România, în inima Transilvaniei, în data de 30 martie, cu ocazia „Turnirului Campionilor”, eveniment organizat tot de către asociaţia noastră în Cluj-Napoca!
* Ordinul Dragonilor de Transilvania (Cluj-Napoca)
* Gladius Dei (Sibiu)
* Ezüstsólyom (Oradea şi Ungaria)
* Teutonii Cetăţii Negre (Codlea)
* Ordinul Cavalerilor de Mediaş (Mediaş)
* Chigot (BG)
Turnirul Transilvaniei – În Transilvania se făuresc legendele…
HMB (Historical Medieval Battle) este un sport relativ recent, intrat deja în tradiţia ţărilor slave şi a Statelor Unite de aproximativ treizeci de ani, care combină lupta cu arme şi armură a manualelor scrise în epoca medievală cu sporturi de contact contemporane, ca MMA, kick-boxing, Krav Maga, etc., şi este organizat juridic în federaţia mondială HMBIA (HMB International Association). Sportul este unul de full-contact, de mare intensitate, cu armuri şi arme ce reproduc fidel originalele istorice, de aceea presupune un sistem de reguli foarte strict şi standarde ridicate ale echipamentelor de protecţie. Probele consecrate ale HMB sunt: “Triatlon 1 vs.1”(spadă lungă/ armă scurtă şi scut mic/ armă scurtă şi scut standard), “Pro-fight” (pe categorii de greutate), “5 vs.5” si “21 vs. 21”.
Battle of the Nations este singurul campionat mondial de Full-Contact HMB şi se află în acest an la cea de-a cincea ediţie. Organizat de World Association of Historical Reenactors of Middle Ages, cu centrul la Kharkov (UA), evenimentul reuneşte reconstituirea culturii materiale şi a modului de trai din campaniile secolelor XIV-XV cu sportul de contact, structura campionatului fiind piramidală şi câştigătoare o singură echipă. Cei mai buni luptători din întreaga lume, selectaţi în urma unor competiţii riguroase de calificare, atât dintre reenactori, dintre sportivi de performanţă din diferite arte marţiale, cât şi din mediul militar, se întrec în tehnică, forţă şi rezistenţă la condiţii extreme, pentru a arăta că reprezintă cea mai puternică echipă naţională de pe glob. Înca de la prima ediţie, titlul a fost deţinut de către Rusia, care s-a confruntat cu Ucraina, Polonia şi Belarus. În anul următor s-au alăturat campionatului Italia, Quebec şi Germania, iar în urma summiturilor ţinute în Varşovia, în 9-11 decembrie 2011 şi în Paris, în 29 noiembrie- 3 decembrie 2012, numărul participanţilor a crescut cu echipele ce reprezintă 26 de ţări din întreaga lume. Locaţia Battle of the Nations a fost la primele 3 ediţii cetatea de la Hotin(UA), Varşovia în 2012 şi Paris, în 2013.
În urma invitaţiei primite de la organizatori, România a fost reprezentată la summitul din Varşovia şi la cel de la Paris, unde s-a acceptat participarea echipei naţionale în campionat, dar acesta a fost doar începutul drumului.
În România, s-au organizat deja două campionate de luptă medievală, în 2010, la Braşov şi în 2012, la Oradea, numărul competiţiilor anunţându-se sporit în mod semnificativ pentru anul 2013. Evenimentul „Turnirul Campionilor”, ce s-a desfăşurat pe durata zilei de 30 martie 2013, şi-a propus şi a reuşit să fie prima întrecere din ţară care alatură probele standard HMB la cele de luptă pe punctaj de până acum. O arenă de 100 mp, 18 luptători din Transilvania, nominalizaţi în cinci probe competiţionale,fiind premiaţi cu piese de armură fidel reprodusă, corturi şi ateliere medievale şi membrii a trei asociaţii de reconstituire istorică au conturat atmosfera unui eveniment sportiv ce a ţinut audienţa cu sufletul la gură, într-un cadru cultural ce reinvie viaţa Transilvaniei de acum 600 de ani. Evenimenul a beneficiat de un puternic sprijin media, oferit de publicaţii şi posturi TV sportive şi de actualitate, locale şi naţionale, atât prin prezenţa lor la eveniment cât şi prin invitaţii în platou.
“Turnirul Campionilor” s-a vrut a fi doar un preambul al competiţiei „Turnirul Transilvaniei”, ce va avea loc în 31 mai-2 iunie 2013 în Parcul Medieval Firiza (lângă Baia Mare), prima locaţie de acest gen din ţară, care va reuni peste 100 de combatanţi din România, Ungaria, Ucraina, Slovacia, Austria, Polonia si Germania. Având în vedere mediatizarea intensă şi cadrul mult mai bogat ce permite o reconstituire completă a atmosferei medievale, targetul stabilit de organizatori este de câteva mii de vizitatori. Pentru mai multe detalii anexăm o prezentare a parcului.
Prin aceste evenimente , Asociaţia „Historia Viva” işi propune împlinirea primilor paşi ai algoritmului de popularizare a HMB în rândul audienţei, deciderea formulei de participare a României la campionatul mondial Battle of the Nations, instaurarea unor tradiţii pentru circuitul turistic local şi regional, precum şi ridicarea acestei miscari sportive şi culturale din România la standardele mondiale.
Descrierea proiectului „Parc Medieval”, reconstituire istorica
Parcul medieval își propune a fi o premieră în spațiul românesc, în ceea ce privește reconstituirea cît mai fidelă a habitatului unui sat transilvănean din perioada secolelor 10-15. Unicat în România, proiectul va impune standardul pentru orice tip de astfel de activități în țară, și va intra într-un important circuit turistic și științific european, posibil chiar mondial.
Parcul va realiza parteneriate cu instituții de cultură și învățămînt – Academia Română, muzee de istorie și de etnografie, universități, inspectorate școlare.
Parcul va cuprinde un sat medieval, fortificat, în care să aibă loc diferite activități specifice, și o zonă de servicii turistice. Zona de servicii turistice va asigura cazare, hrană și parcare celor ce participă la activități și turiștilor ocazionali.
În zona satului medieval, vor fi construite clădiri istorice cu felurite funcționalități – case, ateliere, grajduri, cotețe, han, tavernă, etc. În jurul satului se va amenaja o împrejmuire, formată din șanț, val de pămînt și palisadă de lemn, intrările în satul propriu-zis fiind prevăzute cu pod mobil și turnuri de lemn.
Satul va organiza o serie de activități istorice, în principal cu caracter sportiv și educativ. Prin producerea și purtarea obligatorie de straie tradiționale, se va acoperi și o importantă componentă etnografică.
Principala trăsătură a locației va fi aceea că totul se va face în spiritul reconstituirii istorice cît mai fidele, a aspectelor de viață civilă și militară medievală, mai mult pe componenta rurală, dar și cu tangențe înspre spațiul urban băimărean medieval.
Locația va funcționa în principal pe sistem turistic cu circuit închis, grupurile fiind cazate și angrenate în activități pe baza unei rezervări prealabile.
Atelierele vor asigura producția și instruirea amatorilor în domeniul fierăriei, pielăriei, ceramicii, dulgheriei, sticlăriei, etc, după metode atestate în perioada medievală. Vor fi produse diverse obiecte atestate istoric, atît civile, cît și militare.
Pe lîngă ateliere, și în strînsă legătură cu acestea, se vor derula proiecte de arheologie experimentală.
Cel puțin o dată pe an se va organiza un festival/concurs de luptă full-contact medievală, cu participare națională și europeană, în prima fază, internațională, pe parcurs. În acest scop, parcul va organiza cursuri de arte marțiale medievale, în mod constant.
Ferma de animale aparținătoare va asigura parte din necesarul de hrană naturală necontaminată chimic.
Parcul va organiza evenimente culturale de diferite feluri, sau poate găzdui, la cerere, astfel de evenimente.
Vor fi organizate, la cerere, team-buildinguri și alte evenimente de tip corporatist.
Parcul va putea organiza, în parteneriat, cursuri de reconversie profesională în domeniul meșteșugurilor tradiționale, in conditiile reglementarilor legislative in vigoare.
Printre activitățile cele mai importante, organizate de-a lungul întregului an, se vor număra proiectele educaționale, atît pentru copii și tineri, cît și pentru adulți (cursuri de formare continuă, educație în aer liber, etc).
Se vor putea derula, de asemenea, proiecte sociale cu copii instituționalizați si/sau din cadrul diferitelor programe de asistenta sociala.
Programe psiho-terapeutice în parteneriat cu instituții abilitate pot fi derulate pe parcursul întregului an.
Hrana va fi asigurată doar din alimente naturale, necontaminate chimic, din posibilitățile proprii și gospodării țărănești individuale. Pe lîngă atelierele de gastronomie medievală, după rețete originale, se va organiza anual un festival-concurs internațional de gastronomie tradițională. Berea de casă și miedul se vor afla la mare cinste de asemenea.
Pe lîngă festivalurile organizate in locația propriu-zisa, trupa aparținînd parcului va participa în mod obligatoriu și constant la festivaluri și competiții în țară și străinătate.
Pentru mai buna desfășurare a activităților, se va organiza o herghelie și o școală de echitație. Pe lîngă activitățile uzuale, se vor organiza cursuri și spectacole de cascadorie.
Parcul va fi gîndit în asemenea mod încît să fie polivalent, putînd astfel servi unor scopuri multiple, inclusiv ca locație de filmări pentru filme documentare sau artistice, etc.
Proiectul „Parcul Medieval” în curs de derulare va deschide noi perspective și oportunitați în promovarea culturii,a patrimoniul material și imaterial, recuperarea valorilor de patrimoniu și intărirea identității culturale prin reconstituire istorică în toate formele și aspectele sale, activitați culturale, istorice, de arte și meșteșuguri, arte marțiale medievale într-un cadru inedit.
În speranța indeplinirii obiectivelor propuse într-un termen scurt si mediu, în funcție de complexitatea tipului de activitate, vom depune toate diligențele pentru consacrarea zonei de desfăsurare pe harta mondială a evenimentelor de reconstituire istorică si, totodată sperăm să contribuim la dezvoltarea viabilă a zonei Băii Mari.