Rusoaica Maria Șarapova, campioana en titre a turneului WTA de la Madrid, a fost eliminată vineri în semifinalele turneului spaniol, dotat cu premii de 4.185.405 euro, de conaționala sa Svetlana Kuznețova cu 6-2, 6-4.
Kuznețova, campioană la US Open 2004 și Roland Garros 2009, a pus capăt unei serii de 5 înfrângeri consecutive la Șarapova, care conduce la meciurile directe cu 8-5. Ultimul succes al Kuznețovei data din 2008, din semifinalele de la Indian Wells.
Americanca Serena Williams, nr.1 mondial, a suferit o înfrângere neașteptată în cea de-a doua semifinală a turneului WTA de la Madrid, fiind învinsă vineri de cehoaica Petra Kvitova, nr.4 pe lista capilor de serie, care s-a impus cu 6-2, 6-3.
Este prima oară când Kvitova, care în sferturile de finală a trecut de românca Irina Begu (7-5, 6-3), o învinge pe Serena Williams, după alte cinci confruntări directe în circuitul feminin. Jucătoarea cehă, dublă laureată la Wimbledon (2011, 2014), a dominat partida de la un capăt la altul, având nevoie de 1h și 13 min. pentru a se impune.
În finala de sâmbătă a turneului, dotat cu premii în valoare de 4.185.405 euro, Kvitova o va întâlni pe rusoaica Svetlana Kuznețova (N.29), care a furnizat o altă surpriză a zilei de vineri, eliminând-o pe compatrioata sa Maria Șarapova, deținătoarea titlului, cu 6-2, 6-4.
Un român solitar
Vești bune de la singurul român rămas în competiția din capitala Spaniei. Deși și-a schimbat partenerul cu puțin înainte de începerea turneului, Florin Mergea continuă să aibă rezultate foarte bune în acest an.
Perechea româno-indiană Florin Mergea/Rohan Bopanna s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis ATP World Tour Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.185.405 euro, după 6-3, 6-2 cu cuplul Juan Sebastian Cabal (Columbia)/Adrian Mannarino (Franța).