AcasăEvenimentSportTURNEU MIAMI – Simona Halep s-a calificat în sferturi fără set pierdut

TURNEU MIAMI – Simona Halep s-a calificat în sferturi fără set pierdut

spot_img

DISTRIBUIȚI

Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, după ce a învins-o pe britanica Heather Watson în două seturi, 6-3, 6-4.

Favorita numărul 5 nu a început convingător meciul şi a fost condusă cu 1-3, dar o intervenţie a lui Darren Cahill, la 2-3, a schimbat jocul Simonei.

Cahill a venit pe bancă, lângă Simona, şi a „ridicat-o” imediat. Sfaturile sale au fost excelente, iar campioana noastră le-a internalizat imediat.

În ultimul game ai jucat mult mai bine. Primul retur este bun, dar apoi începi să te retragi prea mult în spatele liniei de fund. Practic, te miști pe linia din spatele terenului, dar nu încerci să avansezi și nu lovești cu putere. De asta, în momentul în care vrei să forțezi, lucrurile nu îți ies prea bine. Dar totul este în regulă, te descurci bine. De asemenea, ea a câștigat câteva puncte cu scurte pentru că tu ești destul de mult în spatele liniei. Dacă începi punctul din spatele liniei, încearcă să pui presiune și să urci puțin câte puțin. Are un forehand bun și îi place să lovească în cros din când în când. Trebuie să câștigi câteva puncte cu primul serviciul. Știi că îmi place să fii agresivă pe primul serviciu. Chiar dacă e posibil să ajungi să faci câteva duble greșeli, cred că poți să câștigi câteva puncte ușoare când serveşti„, au fost sfaturile lui Cahill.

Imediat după ce a stat de vorbă că australianul, Simona a părut o altă jucătoare. A dat drumul mai mult la braţe, şi-a asumat riscuri şi nu a mai pierdut niciun game în prima manşă, pe care şi-a adjudecat-o cu scorul de 6-3. De notat faptul că Simona a apelat la antrenor şi în setul secund, la scorul de 4-3 în favoarea ei, şi de această dată sfaturile primite aducându-i un plus în joc (6-4 a fost scorul setului secund, în favoarea româncei).

În actul secund, cele două au mers cap la cap până la 3-3, reuşind fiecare câte un break. Halep a forţat pe final şi nu a mai cedat decât un game, pentru a se impune după o oră şi 29 de minute.

Românca are avantaj în meciurile directe, scorul fiind de 3-0, după victoriile cu Watson, cu 4-6, 6-4, 6-2 în 2013, în primul tur la US Open, şi cu 6-2, 6-4, în 2014, în turul al doilea la Roland Garros.

Halep şi-a asigurat un cec de 128.215 dolari şi 250 de puncte WTA. Românca se va duela pentru un loc în semifinalele competiţiei cu Timea Bacsinszky, după ce ocupanta locului 20 WTA a învins-o surprinzător pe favorita 2, Agnieszka Radwanska, în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-2.

Elveţianca se află la a cincea participare la Miami şi e la cea mai bună performanţă din întrecerea de la Florida, depăşind evoluţia din 2010, atunci când ajunsese în optimile de finală.

Aceasta va fi a treia întâlnire directă dintre cele două jucătoare, Halep câştigându-le pe precedentele două. Jucătoarea de 24 de ani s-a impus în 2010, la Torhout (ITF), cu 6-1, 6-3 şi în finala turneului de la Shenzen (2015), cu 6-2, 6-2.

Simona Halep are de apărat 390 de puncte la Miami, după ce anul trecut a atins semifinalele competiţiei din Florida, fiind învinsă de Serena Williams, în trei seturi, 2-6, 6-4, 5-7.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA