De fiecare dată când copilul îşi revarsă suferinţa, necazurile asupra părintelui, adultul se simte copleşit şi nu ştie cum să reacţioneze. De multe ori chiar şi părintele ajunge să fie stresat, supărat sau neliniştit, asemeni copilului, iar acest lucru nu ajută deloc în rezolvarea problemei.

Secretul este ca părintele să poată rezolva problema împreună cu copilul, nu în locul copilului, scrie Huffington Post, care oferă şi câteva sugestii pentru a gestiona mai eficient o situaţie delicată, cum este atunci când copilul îi aruncă părintelui vorbele dramatice: „A fost cea mai cumplită zi din viaţa mea! Nu am niciun prieten, totul e fără sens”.

1. În primul rând, părintele trebuie să înveţe diferenţa între emoţiile de moment şi cele de durată. Primele dispar destul de repede, sunt ca un balon de săpun, nu lasă nimic în urma lor. În schimb, cele din a doua categorie trebuie analizate atent şi intervenit asupra lor. Aceste emoţii negative nu dispar de la sine, în timp, ci trebuie luptat împotriva lor, pentru că este posibil să aibă o bază profundă, să ascundă o problemă reală, nu doar o stare proastă de moment. În acest caz poate fi de ajutor şi discuţia cu un profesor sau un psiholog, care poate ajuta cu un sfat util.

2. Părintele trebuie să fie un bun model pentru copil şi să analizeze corect situaţia reală, nu să se lase copleşit de emoţiile negative ale celui mic. Dacă ne vom păstra raţiunea, atunci copilul va vedea cum trebuie procedat şi îşi va putea controla mai bine emoţiile.

3. Părintele trebuie să se bucure că adolescentul/copilul s-a descărcat în faţa lui şi i-a spus ce-l apasă. Asta înseamnă că el are încredere în părinte că va fi înţeles şi ajutat. În plus, în acest fel copilul se descarcă, scapă de emoţiile negative care sunt ca nişte toxine şi astfel poate începe să se vindece. Cel mai rău lucru pe care îl pot face copiii este să ţină în ei suferinţa. De aceea, părinţii care au copii mai deschişi, mai comunicativi, se pot considera norocoşi.

4. Un alt lucru important este ca părintele să aibă încredere în rezistenţa copilului, în abilitatea lui de a depăşi greutăţile. Pentru asta, adultul trebuie să-l înveţe cum trebuie să facă faţă provocărilor, cum să fie empatic şi să-şi dezvolte abilităţile de rezolvare a problemelor. Toate acestea îi vor fi necesare pentru toată viaţa.

Sursă text libertatea.ro