România a debutat în forță la ediția din acest an a Trofeului Carpați, cu o victorie la 8 goluri diferență în fața campioanei mondiale, Brazilia. 27-19 a fost scorul în favoarea reprezentativei noastre, la debutul suedezului Thomas Ryde ca selecționer al tricolorelor, în fața a peste 7.000 de spectatori. Naționala feminină de handbal a României va întâlni Suedia în finala turneului Trofeul Carpați, după ce a învins echipa Braziliei, campioana mondială en titre, cu scorul de 27-19 (13-9), vineri seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Prima reprezentativă de handbal feminin a avut parte de o primire unică la Cluj, la primul meci din cadrul turneului amical Trofeul Carpați. A fost stabilit și un record de asistență la un meci de handbal disputat în România.
Tricolorele, la primul meci cu Thomas Ryde pe banca tehnică, au fost întâmpinate la ieșirea de la vestiare de 7.200 de spectatori frenetici, care au creat o atmosferă electrizantă. Crainicul Sălii Polivalente a prezentat într-un mod unic fiecare componentă a naționalei noastre, iar la intonarea imnului un drapel uriaș a acoperit una dintre peluze.
România a început perfect meciul și avea 3-0 în minutul 5, iar după zece minute conducea cu 5-1. Brazilia a revenit în joc, s-a apropiat la 5-4 (15), dar apoi tricolorele s-au distanțat la 8-4 (22), pentru ca diferența maximă din prima repriză să fie de șase goluri, 12-6 (28). La pauză, România conducea cu 13-9 Brazilia, după un joc entuziasmant.
Echipa noastră a continuat să joace bine și în partea a doua, cu Paula Ungureanu, Cristina Neagu și Ada Nechita în mare formă, iar scorul a ajuns la 22-13 (min. 50), diferența de nouă goluri înregistrându-se și în min. 57, 26-17. România a câștigat meritat, cu 27-19.
Ungureanu a apărat două aruncări de la 7 metri în acest meci, dar și România a ratat una, prin Cristina Neagu. De remarcat faptul că pentru Brazilia au evoluat cele șase jucătoare din campionatul României: Barbara Arenhart, Alexandra Do Nascimento (ambele de la HCM Baia Mare), Mayssa Pessoa, Fernanda Franca Silva, Ana Paula Rodrigues și Deonise Fachinello (de la CSM București).
Meciul României a fost precedat de prezentarea semnelor dacice sub care vor evolua componentele echipei naționale, strategie de marketing în cadrul căreia FRH a distribuit spectatorilor 1.000 de căciuli dacice. Strategia cuprinde și imnul handbalului, o masterizare a vechiului cântec Cu căciulile pe frunte, un stindard, care va fi vechiul lup dacic, și o mascotă, care reprezintă un dac.
Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu – Valentina Ardean Elisei (1 gol), Nicoleta Dincă, Cristina Neagu (6), Cristina Zamfir (1), Aurelia Brădeanu (2), Luciana Marin (1), Eliza Buceschi (2), Clara Vădineanu, Oana Bondar, Laura Popa (2), Adriana Nechita 7), Laura Chiper (1), Crina Pintea (1), Florina Chintoan (3), Dana Pricop.
Antrenor: Tomas Ryde.
Brazilia: Barbara Arenhart, Mayssa Pessoa – Fabiana Diniz, Alexandra Do Nascimento, Samira Rocha (1 gol), Daniela Piedade (1), Tamires Araujo, Fernanda Franca Silva (5), Ana Paula Rodrigues (6), Karoline Souza (1), Jessica Quintino (1), Francielle Gomes da Rocha, Moniky Bancilon, Jaqueline Anastacio, Deonise Fachinello (4).
Antrenor: Morten Soubak.
Arbitri: Vanja Antic, Jelena Jakolevic (ambele din Serbia)
Suedia a învins Germania cu scorul de 33-32 (13-12, 27-27; 6-5), după loviturile de la 7 metri, în meciul inaugural din cadrul ediției a 47-a a Trofeului Carpați.
Suedia: Bundsen, Idehn – Tegstedt, Blohm (7 goluri), Roberts (2), Sand (1), Ek, Westberg, Ahlm (5), Torstenson (3), Dafe (1), Hagman (4), Wallen (3), Jacobsen, Oden (6/3), Johansson (1).
Germania: Schülke, Woltering – Zapf, Klein, A. Müller (2), Minevskaja (6/4), Naidzinavicius (1/1), Hubinger (3), Althaus (5), Nadgornaja (5), S. Müller (1), Huber (3), Fischer (2), Wörz (4), Wohlbold, Schulze.
Sâmbătă, în finala mică (18,00), Germania va înfrunta Brazilia, iar în finala turneului se vor întâlni România și Suedia (20,00)