„La Famiglia” primeşte o altă conotaţie pe plaiurile maramureşene. În Consiliul Judeţean Maramureş, deşi la ultima şedinţă care a avut loc miercuri, 15 iunie, au curs lacrimi la despărţire şi s-a suspinat, totul a fost de faţadă. Cine a avut urechi şi a ascultat discursul, lacrimogen de altfel, al fostului preşedinte Zamfir Ciceu, a putut să realizeze că de fapt „El prezidente” nu pleacă din instituţie. „Deşi DEOCAMDATĂ nu ocup o funcţie publică…” şi-a început preşedintele o parte a discursului adresat asistenţei.
Ciceu a punctat noţiunea temporară „deocamdată” pentru că este decis să rămână în Consiliul Judeţean. Surse apropiate preşedintelui au declarat că acesta l-a sprijinit pe Zetea în campanie pentru a-i ceda funcţia de „administrator public”, poziţie pe care l-a ţinut cu derogare pe pensionarul Dumitru Dumuţa, ca să nu-l poată nimeni ocupa.
„Toată campania electorală Ciceu a fost alături de Zetea, mai ales în teritoriu. S-a ferit mereu de camerele foto şi de televiziuni, dar cine a fost cu ei ştie că Ciceu a deschis multe uşi”, au explicat sursele.
Aceleaşi surse au mai precizat că fiecare dintre apropiaţii lui Ciceu au primit câte ceva. Nu a fost omis nici consilierul lui personal, Dinu Coste Mădăras, pentru care se pregăteşte poziţia de auditor în cadrul Compartimentului audit intern din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Maramureș.
„Toţi apropiaţii lui Ciceu au rămas cu ceva în Consiliul Judeţean. Se ştia de aranjament încă de când a plecat Brăgaru de pe poziţia de administrator public. Dumuţa a fost de acord să rămână până când Ciceu va prelua funcţia. Are studiile necesare şi poate ieşi la pensie de pe această poziţie, plus că este una călduţă fără prea mari responsabilităţi”, au punctat sursele.
sursă foto facebook