TRIST În 88 de sate din România nu există acces la niciun fel de serviciu medical iar între judeţele României există o diferenţă colosală în ceea ce priveşte densitatea medicilor.
TRIST Aceasta este declaraţia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la al VI-lea Congres al Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România.
„Dacă ne uităm pe cifre lucrurile nu stau deloc îmbucurător. Avem regiuni întregi care nu au acces la asistenţă medicală primară.
Avem 88 de sate, dacă statisticile pe care le am eu la dispoziţie sunt corecte, care nu au acces la niciun fel de serviciu medical. Avem o diferenţă colosală între judeţele României.
Avem judeţe precum Călăraşi şi Ialomiţa, unde densitatea medicilor este mult sub nivelul altora.
În general, în România avem mult prea puţini medici la suta de mii de locuitori”, a spus Vlad Voiculescu.
Acesta a afirmat că numărul de medici raportat la numărul de locuitori în România este mai mic decât cel existent la nivel european deşi universităţile din România raportează mai mulţi absolvenţi în fiecare an.
citește și GRENADĂ PE GRĂNICERILOR – „Murim oameni buni! Zburăm în aer!” (VIDEO)
„Dacă ne uităm unde pleacă aceşti absolvenţi vedem că în Franţa avem a doua comunitate, după medicii francezi.
Comunitatea medicilor proveniţi din România este cea mai mare. Dacă ne uităm în Germania vedem că numărul de medici români este de 10 ori mai mare decât acum câţiva ani.
În Anglia, de asemenea, numărul de medici veniţi din România creşte în fiecare lună”, a declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii a precizat, totodată, că unii medici plecaţi afară ar dori să se întoarcă în ţară.