AcasăAdministrațieTRECUT ȘI PREZENT – De Ziua Artistului Plastic, primarul Cătălin Cherecheș nu...

TRECUT ȘI PREZENT – De Ziua Artistului Plastic, primarul Cătălin Cherecheș nu a uitat de cei care aduc prestigiu culturii băimărene

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRECUT ȘI PREZENT  Arta și cultura au reprezentat pentru municipiul Baia Mare două elemente prin care, în trecut, orașul își dorea să renască. Astăzi a mai rămas doar amintirea Școlii de Pictură Băimărene sau a artiștilor consacrați care fac cinste acestui domeniu chiar și peste hotare. De Ziua Artistului Plastic, primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș nu a uitat de cei care aduc faimă municipiului Baia Mare sau de profesorii care șlefuiesc tinerele talente.

Într-o postare făcută publică pe Facebook, Cătălin Cherecheș a adresat cuvinte emoționante artiștilor tineri, dar și celor consacrați.

„Chiar dacă suntem astăzi într-un moment delicat din punct de vedere administrativ și multe proiecte au fost uitate, abandonate sau blocate va veni momentul ca din postura de primar al municipiului Baia Mare, împreună cu toți cei care doresc ca Baia Mare să se consolideze ca și un oraș al artei și culturii să ducem la bun sfârșit toate planurile de dezvoltare și gândurile noastre.

catalin chereches

Le mulțumesc tuturor artiștilor plastici băimăreni și iubitorilor de artă și cultură din Baia Mare pentru că mi-au fost alături în pașii pe care i-am făcut împreună pentru reînsuflețirea Centrului Artistic Baia Mare. Nu îmi uit visul, acela ca Baia Mare să aibă o Academie de Arte dar și acela de a recupera cel mai generos proiect din ultimele decenii, Baia Mare-Capitală Europeană a Culturii. Sunt convins că astăzi și cei care au muncit la acest proiect și cei care poate din lipsă de inspirație nu au fost incluși în acest proiect, dar și cei care l-au sabotat într-un mod nedrept îl regretă”, a arătat Cătălin Cherecheș, primarul ales al municipiului Baia Mare

În mesajul său, Cătălin Cherecheș a amintit și de marile proiecte pe care le-a demarat în domeniul artei și al culturii din postura de primar al municipiului Baia Mare.

„Una dintre cele mai mari satisfacții, ca și primar al municipiului Baia Mare este contribuția pe care am adus-o la susținerea mediului artistic băimărean, în special a Școlii de pictură de la Baia Mare – Centrul Artistic Baia Mare, educat și inspirat fiind de către profesori prestigioși ai Liceului de Arte, crescând în preajma unor artiști plastici băimăreni de mare valoare, având în generația mea câteva nume de artiști care fac performanță internațională în domeniul artei.

catalin chereches 6

În 2011, devenind primar al municipiului Baia Mare am făcut un prim pas alături de oameni cu suflet pentru arta plastică și am avut inițiativa, contribuind la reabilitarea Galeriei de Artă de pe bulevardul București. Apoi, gândindu-mă la sprijinirea artiștilor plastici tineri și consacrați am considerat că este un lucru generos să le oferim spațiile de la baza Stadionului Municipal „Viorel Mateianu”, pe care le-am transformat în ateliere de creație. Pentru a readuce în inima băimărenilor Câmpul Tineretului, locul în care au creat mulți artiști ai Școlii de pictură de la Baia Mare și am reabilitat și reamenajat acest spațiu.

catalin chereches 3

Cu trei ani în urmă am demarat proiectul de reabilitare a Coloniei Pictorilor de pe strada Victoriei, un proiect care apropiindu-se de final ne arată că ideea a fost una generoasă care va face ca Centrul Artistic Baia Mare să se consolideze.

catalin chereches 4

Pentru a oferi condiții în educarea noilor generații de artiști, cu curaj am luptat alături de consilierii locali din mandatul trecut pentru ca Palatul Copiilor să intre în patrimoniul municipiului Baia Mare, respectiv în administrarea Liceului de Arte. De asemenea, am demarat un proiect de reabilitare a clădirii istorice a Liceului de Arte și cu foarte multă încredere am lăsat în Primăria Baia Mare un plan pentru construirea unei săli de spectacole în cadrul acestei instituții de învățământ prestigioase, proiect care să nu afecteze nici mediul înconjurător nici peisajul. De asemenea, proiectul de reabilitare a Clubului Phoenix de pe strada Tineretului a fost gândit pentru organizațiile și fundațiile din domeniul artei și a culturii dar și pentru tineret. Și așa va fi!

catalin chereches 7

Nu uit nici de Podul Culturii, chiar dacă este îndoielnic realizat din punct de vedere al calității se poate corecta și pot fi amplasate în zonă sculpturi care să aducă bucurie iubitorilor de artă. Le sunt recunoscător și celor care au tolerat sculpturile din Piața Libertății, gest făcut pentru a da un semnal tinerilor artiști că sunt susținuți și personal de către Cătălin Cherecheș, nu doar din postura de primar al municipiului Baia Mare.

catalin chereches 8

Am un gând aparte profesorilor care șlefuiesc talentul studenților care frecventează cursurile de artă de la Centrul Universitar Nord. Așa cum le mulțumesc și celor din conducerea Uniunii Artiștilor Plastici și mi-aș dori să realizeze o comuniune perfectă între generații-curente-gânduri-idei-idealuri în cadrul acestei organizații de prestigiu a orașului nostru”, a scris Cătălin Cherecheș pe pagina sa personală de Facebook.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA