Acasăsinucidere maramuresTRATAMENT MINUNE – Primul pacient din lume vindecat de HIV în urma...

TRATAMENT MINUNE – Primul pacient din lume vindecat de HIV în urma unui tratament experimental

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRATAMENT MINUNE  Un britanic ar putea deveni prima persoană din lume vindecată de virusul HIV, în urma unui tratament experimental dezvoltat de o echipă de cercetători de la cinci universități din Marea Britanie. Potrivit cercetătorilor, orice urmă a virusului HIV a dispărut din sângele pacientului în urma tratamentului.

Pacientul, în vârstă de 44 de ani, este unul dintre cele 50 de persoane supuse la acest tratament experimental care vizează acest virus, relatează The Telegraph.

Tratamentul a fost realizat de o echipă de cercetători de la cinci universități britanice și reprezintă prima terapie creată pentru a identifica și distruge virusul HIV aflat în orice parte din organism, inclusiv în celulele aflate în fază latentă care sunt trecute cu vederea de tratamentele actuale, mai arată sursa citată.

”Este una dintre primele încercări serioase de a trata complet HIV”, a declarat Mark Samuels, manager în cadrul ”National Institute for Health Research Office for Clinical Research Infrastructure” (NIHR — NOCRI).”

ACCIDENT BAIA MARE – Impact între un BMW şi un Renault (FOTO şi VIDEO)

„Explorăm posibilitatea reală de a elimina HIV. Este o provocare imensă și ne aflăm încă la început, dar progresul a fost remarcabil”, a mai spus acesta.

Tratamentul experimental este derulat de oameni de știință de la Universitatea Oxford, Universitatea Cambridge, Imperial College London, University College London și King’s College London.

DOSAR PENAL – Cinci cetățeni români cercetați pentru contrabandă

În cazul în care se dovedește un succes, acest tratament va oferi o speranță în cazul acestei probleme de sănătate considerată incurabilă.

Primul pacient, a cărui identitate nu a fost făcută publică, s-a arătat extrem de încântat de analizele în acest caz.

„Am luat parte la acest tratament experimental pentru a-I ajuta pe ceilalți, dar și pe mine. Ar fi o realizare uriașă, dacă după atâția ani, s-ar fi găsit un tratament. Faptul că am luat parte la asta ar fi incredibil”, a declarat pacientul, potrivit sursei citate.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA