În urma unor controale efectuate ieri, 19 mai, pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, poliţiştii au confiscat peste 16 mc lemn transportat ilegal şi au aplicat conducătorilor auto amenzi în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Protejarea fondului forestier este una dintre priorităţile poliţiştilor maramureşeni. Astfel, ieri, 19 mai, poliţiştii au acţionat pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care comit infracţiuni silvice precum şi a celor care transportă ilegal material lemnos pe raza de competenţă.
În fondul forestier Săpânţa şi pe DN 19, poliţiştii din localitate au acţionat în sistem integrat, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi poliţişti de frontieră. Au fost oprite pentru control 16 autovehicule, legitimate 21 persoane şi
în urma verificărilor efectuate au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, dintre care două la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Materialul lemnos confiscat a fost predat în custodie Ocolului Silvic „Asociaţia Salcâmul” Ciumeşti.
Pe raza localităţilor Dragomireşti şi Leordina, poliţiştii au depistat în trafic doi bărbaţi care transportau ilegal lemn de esenţă stejar şi arin. În ambele cazuri poliţiştii au confiscat lemnul transportat, peste 9 mc, iar şoferii au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 171/2002, fiecare cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
foto arrhivă