CS Minaur a definitivat la sfârșitul săptămânii trecute două transferuri de marcă. Este vorba de internaționalii sârbi Uros Vilovski și Milos Dragas, care au evoluat la HC Odorheiu Secuiesc în prima parte a campionatului.
Cunoscut deja de suporterii băimăreni, după ce a evoluat în Champions League pentru Minaur, în 2015, Uros Vilovski (33 ani) se întoarce la Baia Mare, după ce fosta sa echipă a decis să se retragă din campionat. Vilovski a evoluat de-a lungul timpului la echipe cu prestigiu precum MKB Veszprem sau Bergischer HC, dar și în naționalele Serbiei și ale Ungariei.
Pe Milos Dragas suporterii băimăreni au avut ocazia să-l cunoască la meciul din tur cu HC Odorhei. Atunci a reușit să ne marcheze un singur gol, dar în total, în acest sezon are 46 de reușite la activ. Cu 2.01 metri înălțime, este unul din cei mai masivi și prolifici interi stânga din Liga Zimbrilor. La cei 27 de ani are deja în CV echipe mari din Europa, printre care RK Vardar Skopje, Bergischer HC și HC Metalurg Skopje, dar și o serie de selecții în naționala Serbiei, inclusiv participarea la Campionatul Mondial din Franța 2015.
Ambii jucători se pregătesc deja la Baia Mare și e posibil să debuteze sâmbătă în meciul cu Potaissa Turda.
Marți seara Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, s-a întâlnit cu cei doi într-un cadru informal, ocazie cu care a declarat: „Dorința comunității băimărene și implicit și a mea este ca tradiția Minaurului să fie apreciată prin prisma rezultatelor pe care le vom avea atât la echipa de băieți cât și la cea de fete. Nu uit că istoria mai îndepărtată sau mai recentă ține de performanțele handbalului masculin și din această perspectivă avem o obligație morală față de regretatul antrenor Lascăr Pană, cel care a insuflat, împreună cu echipa de aur a Minaurului, dragostea pentru handbal băimărenilor. Astăzi facem încă un pas spre înalta performanță, consolidând echipa cu doi jucători de prestigiu, Milos și Uros. Am o satisfacție aparte că unul dintre ei, Uros Vilovski este componentul echipei cu care am adus emoție și bucurie băimărenilor acum doi ani. Le urez bun venit în Baia Mare, îi considerăm de azi băimăreni și vom susține împreună cu Consiliul Local și întreaga comunitate drumul spre glorie al acestui club.”
Sursă info și foto: CS Minaur Baia Mare.