Norvegianca Nora Mork a semnat un contract cu formaţia maghiară Gyor, a anunţat postul norvegian TV2, chiar înainte de startul Campionatului Mondial din Danemarca (5-20 decembrie). Jucătoarea în vârstă de 24 de ani evoluează la Larvik încă din sezonul 2009-2010, echipă cu care a câştigat Liga Campionilor în 2011 şi a disputat o finală în mai 2015.
„Sunt pregătită pentru un nou capitol în cariera mea şi sunt mândră că voi fi jucătoarea echiopei Gyor începând din sezonul 2016-2017. Până atunci promit că voi da tot ce pot pentru actuala mea echipă”, a declarat Nora Mork. Interul dreapta a marcat 30 de goluri în acest sezon al Ligii Campionilor, dintre care 20 în poarta celor de la HCM Baia Mare!
Gyor şi-a dorit o handbalistă care să umple golul lăsat de Katarina Bulatovic în 2014, ajunsă între timp la Buducnost. Formaţia maghiară a încercat cu Susann Muller în sezonul trecut şi cu Linn Jorum Sulland în această ediţie, dar niciuna din variante nu a reuşit să aducă îmbunătăţirile în jocul echipei aşteptate de către oficialii clubului.
Nora Mork este cotată cu prima şansă la casele de pariuri, să fie declarată cea mai bună handbalistă la sfârşitul turneului final din Danemarca, fiind urmată la acest capitol de Cristina Neagu.
Nora Mork va juca pentru Norvegia împotriva României într-o partidă programată pe 10 decembrie (ora 21:30). Cele două naţionale sunt adversare în grupa de la Frederikshaven.