TRAGEDIE LA CÂMPIA TURZII În data de 30 martie, în jurul orei 17.50, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, în curtea unei societăți comerciale, a fost atacat un copil de mai mulți câini, scrie Cluj Azi.
La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă de polițiști pentru stabilirea și cercetarea celor sesizate.
Conform primelor verificări, în jurul orei 17.45, un minor, în vârstă de 8 de ani, din Câmpia Turzii, a pătruns în incinta împrejmuită cu gard a unui imobil aparținând unei societăți comerciale, din Câmpia Turzii, unde a fost atacat de către 4 câini care se aflau în curte.
Victima a suferit multiple mușcături, aceasta fiind transportată inițial la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, apoi fiind transferată la UPU Cluj–Pediatrie.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cadru legal în care se vor continua cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul.
sursa INFO