AcasăActualitate112TRAGEDIE ÎN SPANIA - Un român de 29 de ani şi-a ucis fosta iubită,...

TRAGEDIE ÎN SPANIA – Un român de 29 de ani şi-a ucis fosta iubită, apoi s-a spânzurat într-o seră

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRAGEDIE ÎN SPANIA Dramă într-o familie de români din Spania. Luni, Poliţia Naţională a descoperit în localitatea Almeria trupul fără viaţă al unei tinere în vârstă de 24 de ani, Andra Violeta, la câteva ore după ce proprietarul unei sere l-a găsit pe fostul ei iubit spânzurat.

Potrivit presei iberice, tânărul, Andrei R., avea 29 de ani, scrie Observator.

 

Din primele informații, se pare că fata, care era din Târgu Jiu, fusese răpită de fostul ei iubit, înainte ca acesta să o omoare.

Alfredo F, proprietarul serei, l-a găsit pe Andrei mort în momentul în care a intrat cu muncitorii ca să culeagă roşii. S-a întâmplat luni dimineaţă, în jurul orei 7:00.

Bărbatul susţine că tânărul atârna de structura metalică a serei, era la bustul gol, era îmbrăcat cu blugi şi avea sânge pe corp. Băiatul intrase în seră făcând o gaură într-unul dintre pereţii laterali.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii au găsit-o şi pe Violeta, fără viaţă. Potrivit anchetatorilor, fata prezenta lovituri la cap.

Agenţii au informat rudele fetei. Tatăl acesteia, care lucrează ca tinichigiu într-un atelier auto, anunţase încă de duminică dispariţia fetei.

O prietenă a Violetei a declarat că tânăra începuse o relaţie cu Andrei în urmă cu doi ani, însă în septembrie anul trecut a decis să se despartă de el.

Băiatul nu a acceptat să fie refuzat şi a continuat să o caute şi s-o ameninţe. În ciuda acestor ameninţări, nici fata şi nici familia acesteia nu au depus plângere la poliţie.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA