TRAGEDIE ÎN MEDITERANA Un nou naufragiu în nordul coastelor libiene s-ar fi soldat cu peste o sută de dispăruţi, potrivit relatărilor a patru persoane salvate, în timp ce au fost recuperate din apele Mării Mediterane opt corpuri ale unor migranţi morţi, scrie Agerpres.
TRAGEDIE ÎN MEDITERANA Un nou naufragiu în nordul coastelor libiene s-ar fi soldat cu peste o sută de dispăruţi, potrivit relatărilor a patru persoane salvate, în timp ce au fost recuperate din apele Mării Mediterane opt corpuri ale unor migranţi morţi, a făcut cunoscut sâmbătă garda de coastă italiană, citată de AFP, potrivit Agerpres.
„La ora actuală, putem informa că au fost recuperate corpurile a opt persoane moarte. Alte patru persoane au fost salvate, afirmând că, în total, 107 migranţi se aflau la bordul ambarcaţiunii”, a declarat serviciul de presă al gărzii de coastă italiene care coordonează operaţiunile de salvare din Mediterana.
Aceste operaţiuni continuau şi după lăsarea întunericului, în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile şi mării agitate, potrivit aceleiaşi surse.
O navă militară franceză care efectua misiuni de patrulare în cadrul dispozitivului Frontex, agenţia europeană de control al frontierelor externe, i-a recuperat pe supravieţuitori, în timp ce două vase comerciale au fost rerutate spre zona naufragiului, la vreo 50 de kilometri nord de coastele libiene.
Un avion al Frontex şi un elicopter al marinei militare italiene participau, de asemenea, la operaţiunile de salvare.
Vineri, 550 de persoane au fost salvate în mai multe operaţiuni în Mediterana şi au fost recuperate corpurile a două victime, a anunţat garda de coastă italiană.