TRAGEDIE ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI Un episod nefericit a îndoliat o comună din Dâmboviţa în Ajunul Crăciunului. Victor Dincă (31 de ani), fiul primarului din comuna Ludeşti, a fost împuşcat mortal la o partidă legală de vânătoare de mistreţi. Cel care l-a ucis accidental era chiar naşul său de cununie.
Destin cumplit! Victor Dincă şi alţi şapte pasionaţi de vânătoare, printre care şi paznicul ocolului silvic, au pornit, duminică, în căutarea porcilor mistreţi. La un moment dat, tânărul de 31 de ani a observat câţiva mistreţi şi s-a luat după ei, părăsind locul în care ar fi trebuit să stea.
Paznicul de vânătoare, în vârstă de 41 de ani, l-a confundat cu un mistreţ şi a dus puşca la ochi. El a tras de la numai 30 de metri cu o armă de calibru 12 milimetri, cu alice, şi l-a nimerit pe fiul primarului din comuna dâmboviţeană Ludeşti direct în inimă. Tot paznicul, care e naşul de cununie al lui Victor, a fost cel care a sunat la 112. La sosirea ambulanţei, victima era deja decedată. Potrivit medicilor legişti, tânărul n-a avut nici o şansă. Sătenii din Ludeşti au fost şocaţi de accidentul de la vânătoare.
Cu toţii vorbesc frumos despre Victor, descris drept un tânăr educat şi cuminte. Fiul primarului era contabil la Facultatea Hyperion din Bucureşti, era căsătorit şi avea o fetiţă de două luni, pe care ar fi trebuit să o boteze după Sărbătorile de iarnă. Pe numele paznicului de vânătoare a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursă info și foto.