TRAGEDIE DE SFÂNTUL IOAN O româncă a murit tragic în Italia la câteva ore după ce le-a urat copiilor ei ”La mulți ani” de Sf Ioan pe pagina sa de Facebook. Cristina Constantin din Cotnari și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut într-un orășel din Italia.
Potrivit site-ului Italia Diaspora, românca de 35 de ani se afla la muncă în Italia de câteva luni, și a murit într-un accident rutier petrecut în localitatea Roata Rossi.
Accidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 18.30 pe Strada Provincială în localitatea Roata Rossi. Ea a fost lovită în plin de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar. O a doua masină a fost implicată în accident, aceasta tamponând autoturismul care a lovit-o pe româncă.
În acest caz a fost deschisă o anchetă, polițiștii încercând să stabilească felul în care s-a produs accidentul.
Între timp, familia Cristinei Constantin, din localitatea ieșeană Cotnari, mamă a doi copii minori, urmează să meargă în Italia pentru a ridica trupul.
Cu doar câteva ore înainte de producerea accidentului, Cristina a postat pe pagina ei de Facebook o fotografie cu cei doi copii ai ei, un băiat și o fată, alături de urări pentru fiica sa Ioana cu ocazia onomasticii sale. ”La multi ani fetitei mele Ioana. Sf.Ioan să vă ocrotească în fiecare zi…vă iubește mami foarte mult”.
Până o câteva minute înainte de tragicul accident, Cristina a răspuns pe Facebook celor care au comentat la fotografia publicată.
Sursă info și foto.