TRAGEDIE AVIATICĂ ÎN RUSIA Şase persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un avion s-a prăbuşit la aterizarea pe un aeroport din regiunea rusă Habarovsk, singurul supravieţuitor al accidentului aviatic fiind un copil de trei ani, scrie agenţia Tass, scrie News.ro.
La bordul avionului de tip Let L-410 Turbolet se aflau şapte persoane – cinci pasageri şi doi piloţi.
Potrivit autorităţilor citate de Tass, avionul s-a prăbuşit la doi kilometri de aeroport, în localitatea Nelkan, în timpul manevrelor de aterizare.
„Şase persoane au murit şi un copil a supravieţuit„, a spus un purtător de cuvânt. Copilul, în vârstă de trei ani, a fost dus la spital în stare gravă, în timp ce din epava avionului au fost recuperate trupurile celorlalte şase persoane aflate la bord.
Sursă info și foto.