Un grav accident de circulatie s-a produs duminica seara in jurul orei 20,00 pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Sighetu Marmatiei. Un barbat in varsta de 39 de ani care circula cu o motocicleta a cazut si in urma impactului cu carosabilului a decedat.
Cadrele medicale sosite la fata locului au incercat sa ii salveze viata barbatului. Din informatiile ActualMM.ro, motociclistul avea 39 de ani si era in vacanta cu familia la Sighetu Marmatiei. Barbatul decedat era agent de politie.
In urma anchetei politistii au intocmit un dosar penal pe numele proprietarului motocicletei, care i-a incredintat-o agentului de politie pentru a o conduce pe drumurile publice, desi aceasta nu ar fi fost inmatriculata.
ACTUALIZARE
La Sighetu Marmaţiei o infracţiune rutieră a condus la decesul unei persoane. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitate, este cercetat de poliţişti pentru încredinţarea autovehiculului unei persoane care nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. El i-a încredinţat motocicleta unui alt bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Argeş, care din cauza lipsei de experienţă în conducerea unui astfel de autovehicul, s-a izbit de un autoturism parcat pe partea carosabilă, în momentul în care ieşea cu motocicleta din curtea unui imobil situat pe strada Nicolae Titulescu din municipiu. În urma impactului bărbatul a decedat.