Noi detalii șocante ies la iveală în cazul accidentului dezastruos produs azi-dimineață pe DN-19, pe ruta Baia Mare – Satu Mare, între localitățile Ciuperceni și Livada. Inițial se credea că în evenimentul rutier au fost implicate doar o ambulanță SAJ și o autoutilitară, însă polițiștii sătmăreni indică un al treilea vehicul implicat al cărui șofer, în vârstă de 19 ani, ar fi cel care a provocat tragedia.
Mai exact, conform informațiilor dezvăluite de către anchetatori, se pare că șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula în fața sa, pe aceeași direcție de mers. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată pe contrasens, unde s-a lovit frontal de autospeciala de ambulanță.
„Redăm comunicatul polițiștilor: Un tânăr, de 20 de ani, din Mădăras, aflându-se la volanul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula în fața sa, pe aceeași direcție. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontala cu o autospecială de ambulanță. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a două persoane, vătămarea corporală gravă a patru persoane și vătămarea corporală ușoară a altor două persoane. În cauză în continuare se efectuează verificări pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, au declarat anchetatorii sătmăreni, potrivit PortalSM.ro.
Reamintim că două persoane și-au pierdut viața în accidentul de azi-dimineață, iar alte șase au fost transportate la spital cu răni. Unul dintre cei doi morți era asistent pe ambulanța implicată în accident.
ActualMM
Foto: PresaSM.ro