În urma unui control în trafic, poliţiştii din Maramureş au depistat în trafic un bărbat care deţinea 71,8 grame de cannabis şi 15 pastile de ecstasy.
În noaptea de 4 spre 5 martie 2016, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Recea au oprit pentru control un autoturism în care se afla un bărbat din judeţul Satu Mare.
În urma controlului, în autoturism au fost descoperite şi ridicate 71,8 grame de cannabis şi 15 pastile de ecstasy.
Întrucât conducătorul auto era incoerent în vorbire, a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru a se stabili dacă se află sub influenţa substanţelor psihoactive.
În urma probatoriului administrat, procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş a dispus faţă de cel în cauză măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă, sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul drogurilor. (foto arhiva)