Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ŢURA AUREL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi trafic de influenţă.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în perioada 2008 – 2009, cu ocazia efectuării unei tranzacţii, inculpatul a indus în eroare o persoană căreia i-a cauzat o pagubă evaluată la echivalentul a 1.500 de euro.
Totodată, în aceeaşi perioadă, inculpatul a pretins şi primit echivalentul a 1.100 de euro, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari publici pentru a-i determina să facă acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv eliberarea unui permis de conducere auto pentru o persoană care nu a urmat cursurile de pregătire şi examenele care se impun pentru obţinerea acelui act. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.