Cunoscutul şi îndrăgitul interpret de origine australiană Faydee a petrecut sărbători de vis în Maramureş.
Invitat să cânte a doua zi de Paşte pe scena din Baia Mare, Faydee a ajuns în Maramureş mai repede cu două zile şi a petrecut Sărbătorile Pascale la Ieud, în Maramureşul istoric. A petrecut înconjurat de trupa lui dar şi de doi membri ai familiei aşa cum se cuvine: cu ouă roşii, cozonac şi mâncare cum numai în Maramureş se găteşte.
“O Doamne, a fost uimitor. Am petrecut cu doi membri ai familiei mele şi am sărbătorit cu ouă roşii, cu dulciuri grozave şi mâncare şi am petrecut foarte, foarte bine”, a spus Faydee.
A respectat în totalitate tradiţiile locului şi chiar a îmbrăcat straie tradiţionale pentru o şedinţă foto ad-hoc. A postat instantaneele pe pagina personală de Facebook şi a adunat în scurt timp numeroase aprecieri şi comentarii pozitive. A învăţat chiar şi câteva cuvinte în limba română.
”Am învăţat să spun <<Hristos a Înviat!>> şi să ciocnesc ouă roşii. Nu ştiam că aşa se face dar mi-a plăcut foarte, foarte mult”, a mai spus Faydee.
Fady Fatrouni, născut pe 2 februarie 1987, în Sydney, Australia, cunoscut după numele de scenă Faydee, este un cântăreț și compozitor de muzică R&B, dance și pop australian de origine libaneză. “Can’t Let Go”, “Laugh Till You Cry”, “Maria” au fost doar câteva dintre melodiile pe care admiratorii lui Faydee le-au putut fredona live, alături de el la conertul de luni, 2 mai din Centrul Vechi al oraşului Baia Mare, un eveniment organizat de primarul Cătălin Cherecheș și Consiliul Local.